ŢĂRILE UE AU LIBERTATEA DEPLINĂ ÎN A-ŞI STABILI CRITERIILE DE ACORDARE A CETĂȚENIEI

31.01.2014
Foto: europa.eu

Despre planurile Maltei care intenționează să organizeze o vînzare a pașapoartelor naționale în scopul de a umple vistieria goală a statului și de a atrage investitori în țară s-a aflat la sfîrșitul anului 2013.

 

Legea corespunzătoare a fost adoptată de Parlamentul ţării în noiembrie. A urmat imediat o reacție dură din partea Uniunii Europene.

 

În replică, prim-ministrul republicii-insule, social-democratul Joseph Muscat a ridicat brusc prețul la acest "produs". Acum solicitantul este obligat nu numai să achite costul pașaportului, ci să investească suplimentar în imobile sau afaceri, în Malta 850.000 de euro.

 

Cîte cincizeci de cetăţeni maltezi "noi" pe an

Conservatorii din opoziția malteză sînt împotriva acestui proiect, iar Parlamentul European, discutîndu-l la mijlocul lunii ianuarie, la una dintre reuniunile sale a adoptat o rezoluție care-l condamnă. În timpul acestor audieri, ministrul de Finanțe al Maltei Edward Scicluna a adus calcule aritmetice, care urmau să-i liniştească pe deputații europeni.

 

Ministrul a comunicat căMalta, populația căreia constituie un pic mai mult de 400.000 de oameni, oferă anual cetăţenie unui număr de aproximativ 1.000 de solicitanți. De regulă, este vorba de străinii, căsătoriți cu cetățeni maltezi. Edward Scicluna a declarat că acum de la 20 pînă la cel mult 50 de pașapoarte vor fi eliberate anual și investitorilor străini.

 

Aşa că nu poate fi vorba de nici un fel de fluxde străini care va da buzna acum în spațiul Schengen, a dat asigurări ministrul: "Nu se va întîmpla ca o mulţime de chinezi să cumpere pașapoarte în Malta, ca să se deplaseze apoi cu ele în Europa. Acest lucru nu se va întîmpla!"

 

Au demonstrat exces de zel în privinţa publicităţii

Dar cum rămîne cu planul iniţial al Guvernului maltez de a lansa pe piață 1800 de pașapoarte naționale pentru a aduna în trezoreria statului aproximativ 1 miliard de euro, au întrebat deputații. Planurile de a acorda cetățenie, i-a contrazis ministrul, "nu au nimic de-a face cu starea actuală a finanțelor statului sau ale deficitului bugetar". Programul este conceput pentru o perioadă îndelungată. Dacă e să ne referim în mod concret la bugetul pentru anul 2014, atunci au fost prevăzute venituri din vînzarea paşapoartelor de doar 8-15 milioane de euro.

 

Edward Scicluna consideră că neînțelegerile care au apărut, în mare parte, sînt din cauza excesului de zel al "echipei de marketing", care a primit sarcina de a pune în aplicare programul Guvernului: "Ea a făcut mai mult, decît a fost prevăzut, de fapt". Anume această echipă după tenderul respectiv a profitat de serviciile Henley & Partners. Iar faptul că compania respectivă a demonstrat "exces de zel", nu este deloc surprinzătoare: de la fiecare client firma britanică preconizează să primească pentru mediere aproximativ 70 de mii de euro.

 

Ultimul cuvînt trebuie să şi-l spună autoritățile țării

Cu toate acestea, decizia în sine de a acorda cetățenie o vor lua, în mod normal, autoritățile malteze, în special, o nouă agenție numită "Identity Malta". Aceasta a anunțat deja că intenționează să studieze cu atenție biografiile ofertanților. "Trebuie să aveţi o reputație impecabilă" ‒ subliniază "Henley & Partners". Cei din Malta reies din faptul că de creșterea cererii la paşapoarte se vor bucura originarii din ţările problematice din punct de vedere legal, cum ar fi: Libia, Iranul, China și Rusia.

 

Prim-ministrul Maltei Joseph Muscat este surprins de faptul că acțiunile Guvernului lui au cauzat o reacție atît de violentă în Uniunea Europeană: "… Mass-media internațională greșeşte atunci cînd susţine că Malta a luat-o într-o direcție greșită. O serie de alte state au programe comparabile de acordare a cetățeniei".

 

Fiecare țară este liberă să își stabilească propriile reguli

Printre acestea se numără: Portugalia, Marea Britanie, Bulgaria, Grecia, Austria, Belgia. Ce-i drept, perioada de așteptare pentru obţinerea cetățeniei definitive și a pașaportului străin de cele mai multe ori e de 5 ani. În plus, unele state impun condiţia aflării permanente pe teritoriul său, diferă şi condiţiile financiare. De exemplu, în Portugalia este suficient să cumperi un imobil relativ nu foarte costisitor, iar în Marea Britanie, este necesar să se investească aproximativ 1 milion de euro, în Austria, cică, este vorba de investiţii de aproximativ 10 de milioane de euro, deși nu există cifre oficiale publicate referitor la această problemă.

 

În Germania, legislația privind cetățenia nu prevede nici un fel de tranzacţii cu investitorii străini. Poate pretinde la un pașaport german, numai cineva care locuieşte de cel puțin opt ani legal în țară. Cu toate acestea, în unele cazuri, atunci cînd o "cer interesele statului", autoritățile au posibilitatea să facă excepție de la regula actuală.

 

Comisia Europeană avertizează

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a făcut apel către Malta şi alte state care oferă cetățenia ţării lor în schimbul investițiilor să ia în considerare posibilele consecințe negative ale unor astfel de acțiuni. Căci toate aceste țări vînd concomitent şi cetățenia întregii Uniuni Europene. Cu toate acestea, Bruxelles-lul nu dispune de niciun fel de posibilităţi pentru a influența acest proces.

 

Potrivit purtătorului de cuvînt oficial alComisiei Europene, Michele Cercone, "statele-membre ale UE au suveranitate deplină în acordarea cetățeniei. Curtea Europeană de la Luxemburg a afirmat în mod repetat că în conformitate cu dreptul internațional țările UE au libertate deplină la stabilirea criteriilor de acordare a cetățeniei".

Sursa: dw.de

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.