AJUTOR UMANITAR PENTRU COPIII CU DISABILITĂŢI AI ORFELINATULUI DIN S. VÎSOCA, R. SOROCA SUB GENERICUL „O INIMĂ PENTRU COPIII DIN MOLDOVA”

29.06.2011

Pe data de 18 iunie 2011 Societatea moldovenilor din Germania, având sprijinul Ambasadei Republicii Moldova din Republica Federală Germană, a organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului o manifestare de caritate cu genericul „O inimă pentru copiii din Republica Moldova”.


Evenimentul, care s-a desfăşurat in grădina Ambasadei Republicii Moldova, şi la care au participat circa 150 de oaspeţi – membri ai Societăţii Moldovenilor din Germania, ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti din Germania, precum şi numeroşi simpatizanţi germani ai Societăţii Moldovenilor, a urmărit nobilul scop de colectare a donaţiilor băneşti întru susţinerea Casei de copii orfani cu disabilităţi din satul Vîsoca, raionul Soroca.


Pentru a familiariza publicul cu necesităţile şi viaţa cotidiană a copiilor de la Vîsoca, a fost organizată o expoziţie de fotografii şi desene ale copiilor, fiecare lucrare fiind posibil de a fi procurată de doritori. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost organizate jocuri şi concursuri pentru copii, oaspeţii prezenţi având posibilitatea să degusteze vinuri şi bucate tradiţionale moldoveneşti şi germane.


Acţiunea de caritate a fost susţinută de Cristina Holstein, interpretă de muzica de operă şi clasică în vărstă de 13 ani şi originară din Republica Moldova, Rene Lamm (14) şi Raya Asgarova (12), tineri dansatori, purtători ai Premuilui Berlin pentru dansurile standard, categoria minori, formaţia „Trommelgruppe” din Berlin, grupul artistic „Uri” din Berlin şi alte formaţii artistice locale.
Totodată au fost prezenţi la eveniment dl Valeriu Kurtu, pictor şi caricaturist originar din Republica Moldova şi Iulia Kurtu, care au prezentat o expoziţie de picturi şi piese din ceramică. Dl Kurtu este cunoscut şi pentru pictura aplicată pe tradiţionalul urs berlinez al Republicii Moldova.


Societatea Moldovenilor din Germania îşi exprimă recunoştinţa tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. În acest sens aducem mulţumiri deosebite Ambasadei Republicii Moldova din Germania şi personal Excelenţei Sale, domnului AmbasadorAureliu Ciocoi, Companiilor „SÜDZUCKER“, „MABANAFT“, dlui Dr. Schul-Oral de la Compania energetică „NOVATEK”, Agenţiei tehnice de Stat THW, Asociaţiei „Guter Wille” şi Firmei Catering „Kiez Marzahn”.


În cadrul evenimentului au fost acumulate donaţii, care urmează a fi utilizate pentru achiziţionarea saltelelor, lengeriei de pat, precum şi a altor necesităţi stringente ale copiilor orfelinatului din Vîsoca, Soroca.


Angela Mutruc
Preşedintele Societăţii Moldovenilor din Germania

 


Sursa: diaspora.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.