BRD INVITĂ LA UN ȘIR DE EVENIMENTE PENTRU MIGRANȚII MOLDOVENI

18.08.2016
BRD invită la un șir de evenimente pentru migranții moldoveni
Foto: viza.md

Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat organizează, începînd cu 19 august , sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, un șir de evenimente în cadrul Zilelor Diasporei – Congresul Diasporei, Forumul de Afaceri al Diasporei și programul DOR– Diasporă*Origini*Reveniri.

 

Toate aceste activități sÎnt organizate pentru fortificarea comunicării dintre Guvern şi diasporă, mobilizarea asociațiilor diasporei și a societății civile pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, consolidarea capacităţilor diasporei şi edificarea unor punţi de legătură cu cetăţenii ţării, indiferent de locul unde se află.

 

19-20 august (vineri-sîmbătă) – CONGRESUL DIASPOREI, ediția a VII-a

 

La ediția din acest an vor participa peste 150 de cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare. Lucrările Congresului se vor ține la Palatul Republicii, începând cu ora 09.00. Evenimentul, desfășurat o dată la doi ani, oferă platforma necesară pentru discuții multilaterale între Guvern și diasporă cu privire la politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra proceselor economice, sociale, academice și politice din țară, dar și impactul politicilor elaborate de Guvern asupra diasporei.

 

20-28 august (sâmbătă-duminică) – programul DOR, ediția a IV-a

 

La ediția a patra a programului DOR vor participa o sută de copii din 13 țări (Italia, Rusia, Ucraina, România, Spania, Grecia, Portugalia, Cehia, Austria, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Republica Moldova), cu vîrsta cuprinsă între 12-17 ani. Programul este destinat generației a doua de migranți, originari din Republica Moldova și are scopul de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale tinerilor cu țara lor de baștină.

Deschiderea oficială a programului DOR 2016 va avea loc pe 22 august, începând cu ora 09.00.

 

21 august (duminică) – FORUMUL DE AFACERI AL DIASPOREI / DIASPORA BUSINESS FORUM, ediția a II-a

 

A doua ediție a Forumului de Afaceri al Diasporei, cu genericul „Oportunități de dezvoltare locală”, va reuni, în total, peste 150 de oameni de afaceri și manageri de top ai companiilor din străinătate, originari din Republica Moldova, oficiali guvernamentali, factori de decizie și reprezentanți ai mediului privat din țară, cu scopul de a crea rețele de excelență în afaceri și de a implica activ diaspora în dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.