CE DREPTURI VOR AVEA MOLDOVENII DUPĂ BREXIT

31.05.2017
Ce drepturi vor avea moldovenii după BREXIT
 

Uniunea Europeană a publicat, marţi, două documente de negociere pentru Brexit. Acestea vizează drepturile cetăţenilor care locuiesc în Marea Britanie, scrie The Guardian.

 

Francezul Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit, a elaborat aceste puncte de vedere "extrem de clare", după cum apreciază comentatorii britanici, cu doar zece zile înainte de alegerile generale din Marea Britanie și cu trei săptămâni înaintea debutului negocierilor Brexit (19 iunie). Primul document se numește "Principii esenţiale privind drepturile cetăţenilor" iar al doilea este "Principii esenţiale privind acordul financiar".

 

În documentul "Principii esenţiale privind drepturile cetăţenilor" este descrisă protecţia pe care Uniunea Europeană o doreşte garantată pentru cele 3,5 milioane de cetăţeni UE rezidenți în Marea Britanie dar și pentru cei circa 1,2 milioane de cetățeni britanici din UE. Concret, UE cere Marii Britanii garantarea a trei aspecte: - actualii şi viitorii membri ai familiilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie vor avea dreptul de a se stabili în UK, pe o perioadă nedeterminată după Brexit, dar numai după cinci ani de rezidenţă continuă; - studenţii din afara Marii Britanii vor beneficia de dreptul de muncă după terminarea studiilor, fără a fi vizați de legea imigraţiei (cu modificări post Brexit). - Marea Britanie va contribui și după martie 2019 la fondul de pensii pentru foştii angajaţi şi oficiali UE.

 

Tot la acest capitol, din perspectiva documentului, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) va avea competenţe depline în privința disputelor privind drepturile cetăţenilor, în timp de Comisia Europeană va monitoriza respectarea înțelegerilor și hotărârilor de către Londra pe acest subiect. În privința mult discutatelor aspecte financiare, al doilea document nu stabileşte o sumă exactă pentru Brexit, dar sunt menţionate 74 de instituţii UE (printre care Banca Europeană de Investiţii, Banca Centrală Europeană, Fondul European de Dezvoltare) la care Londra trebuie să continue să contribuie, în baza unor acorduri semnate cu statele membre UE. Reamintim că mai mulți lideri de la Londra au refuzat pretențiile financiare exprimate de reprezentanți europeni, dar și de șefi ai statelor și guvernelor occidentale.

 

De comentat că documentul prim nu pune probleme reale Londrei, în pofida unor declarații electorale recente; cel de-a doilea însă ar putea duce la o întrerupere cel puțin temporară a negocierilor.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.