Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

CETĂȚENII DIN QATAR, KUWAIT ŞI CHINA VOR CĂLĂTORI FĂRĂ VIZE ÎN MOLDOVA

23.06.2017
Cetățenii din Qatar, Kuwait şi China vor călători fără vize în Moldova
 

Cetățenii Statului Qatar, Kuwaitului şi cei ai Republicii Populare Chineze care deţin un permis de şedere sau o viză, cu excepţia celei de tranzit a unui stat UE, vor putea călători fără vize pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament.

 

Noile modificări ale legislaţiei au drept scop sporirea atractivităţii R. Moldova prin promovarea avantajelor economice în rîndul potenţialilor investitori străini, deoarece ţara noastră are acces atît la piaţa estică prin intermediul Acordului CSI, cît şi la cea vestică, datorită Acordului de liber schimb cu UE.

 

Potrivit modificărilor operate la Legea privind resortisanții statelor terțe care au obligația deținerii unei vize și resortisanții statelor terțe care sînt exonerați de obligativitatea deținerii unei vize, cetățenii celor trei țări sus-numite se vor putea afla în Republica Moldova pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice în cursul oricărei perioade de 180 de zile. În cazul unei şederi a cărei durată va depăşi 90 de zile calendaristice, resortisanţii statelor terţe vor fi supuşi obligaţiei de a deţine o viză de lungă şedere în conformitate cu prevederile legii.

 

Sursa: moldpres.md

Publică un comentariu nou