(FOTO) ALEX RACOVIŢĂ: TOATE EVENIMENTELE ORGANIZATE DE AMMB PROMOVEAZĂ IMAGINEA REPUBLICII MOLDOVA

12.10.2015
Alex Racoviţă: Toate evenimentele organizate de AMMB promovează imaginea Republicii Moldova
Foto: viza.md

Mulţi tineri din Republica Moldova au luat drumul străinătăţilor. Fie în căutarea unui trai mai bun, fie prin intermediul studiilor, ei duc numele ţării noastre acolo, departe. În interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu Alex Racoviţă, preşedintele Asociaţiei Moldovenilor din Marea Britanie (AMMB), am descoperit mult altruism şi dor de casă, dorinţa de a arăta celor din Regat că Moldova are oameni frumoşi, tradiţii şi obiceiuri care nu se uită nici la mii de km distanţă.

 

Alex, cum ai ajuns în Marea Britanie și, în special, care este istoria AMMB?

 

Am venit în Anglia în 2003 pentru a continua studiile la şcoală şi, ulterior, universitate. Pe atunci erau puţini moldoveni aici şi nu exista o reţea sau platformă pentru a ne uni. Facebook la acea vreme nu exista, iar tineretul abia făcea cunoştinţă cu Faces.md şi mIRC – cine mai ţine minte?

Prin 2007-2008 veneau tot mai mulţi tineri la studii în Marea Britanie, iar câţiva studenţi au început să organizeze întâlniri periodice, pentru a face cunoştinţă şi schimb de experienţă. Pe toţi ne unea dorul de casă, obiective şi provocări comune. Astfel, pe 18 Noiembrie 2007 a fost înfiinţată Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie (AMMB) de catre Cornelia Potorac-Ciumac şi Victor Vintu, ca ulterior să fie administrată de numeroase echipe de voluntari. Eu servesc asociaţia, în calitate de preşedinte, din iulie 2015.

 

Ce acțiuni ați intreprins în cadrul Asociației?

 

Iniţial AMMB distribuia doar email-urile, prin care erau anunțate diverse întâlniri. Apoi am făcut un grup pe Facebook unde, până în ziua de azi, încercăm să răspundem la toate întrebările venite atât din partea membrilor grupului, care intenționează să ajungă în Anglia, dar și la întrebările venite din partea celor care deja sunt stabiliţi aici. Majoritatea sunt elevi, studenţi şi absolvenţi, care vreau să afle despre şcoli şi universităţi, locuri de muncă şi companii, despre procesul de aplicare, despre traiul şi stilul de viaţă în diferite oraşe, obiective turistice, transport şi multe altele. Ei sunt interesaţi în a descoperi experienţa celor care deja au trecut prin asta, vor sfaturi şi opinii de la moldovenii care sunt sau au fost în aceeaşi situaţie ca și ei, iar AMMB le ofera membrilor platforma pentru pentru a se cunoaşte şi a se ajuta unul pe altul. Mai mult ca atât, noi am produs şi un „Ghid al Bobocilor” cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebari şi cele mai utile sfaturi pentru noii veniţii în Anglia. În 2014, în parteneriat cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) şi cu Jeunes Moldaves, am lansat Programul de Stagii pentru Tinerii din Diaspora, Job Storm. Am reuşit să plasăm aproape 50 de studenţi moldoveni de peste hotare în stagii la 12 companii private şi structuri guvernamentale din Moldova. În 2013 am dezvoltat Programul de Mentorat, prin care am creat o paltformă pentru susţinerea reciprocă şi personalizată între cei cu experienţă de studii, lucru şi trai în Marea Britanie şi cei nou veniţi. Programul MentorMe continuă şi azi, cu o acoperire mult mai largă, sub egida BRD.

 

Cine poate deveni membru al AMMB?

 

Absolut oricine care planifică să vină sau care deja a ajuns în Marea Britanie pentru studii, muncă, trai permanent sau temporar şi vrea să primească sau să dea sfaturi sau o mână de ajutor, să participe şi să se implice în evenimente culturale, sociale şi caritabile sau, pur şi simplu, să facă cunoştinţă cu alţi moldoveni de aici. Ne găsiţi pe pagina şi pe grupul nostru de  pe Facebook.

 

Pe 11 octombrie aveți chiar un eveniment caritabil. Spune-ne mai multe despre acesta.

 

Pe 11 Octombrie, la Londra, lansăm prima ediţie a evenimentului anual Charity Football Challenge, în parteneriat cu Liga Studenţilor Români din Străinătate, Filiala Marea Britanie (LSRS) şi Hope & Homes for Children, a căror programe urmăresc înlocuirea caselor de copii cu un sistem bazat pe conceptul familial în Republica Moldova, România și multe alte țări din Europa de Est, cât și Africa.

Scopul nostru este de a lansa un eveniment anual, care va deveni o tradiție, prin care vor fi strânse fonduri pentru copiii nevoiași din România și Republica Moldova. Activitatea de bază a evenimentului va fi meciul de fotbal amical între diasporele Moldovei vs Romaniei. Pe lângă meci, vom organiza o serie de activități specifice unei sărbători tradiționale și culturale românești, cu muzică și mâncare națională și o varietate de activități distractive pentru adulți, dar și pentru cei mici. Ambasadorii ţărilor îşi vor asuma rolul simbolic de antrenori ai echipelor, în susţinerea scopului caritabil al evenimentului.

 

Pe lângă aceste acţiuni noi vrem să fortificăm relaţiile deja strânse cu diaspora românească de aici, cu care colaborăm deja de câţiva ani şi cu care avem o prietenie strânsă. Împreună, promovăm valorile şi tradiţiile noastre româneşti de pe ambele maluri ale Prutului pe malurile Tamisei şi mai departe în Regat.  

Biletele la eveniment pot fi procurate aici, iar toţi banii merg direct la Hope& Homes for Children.

 

Prin ce metode sau acțiuni promovați cultura țării noastre?

 

Toate evenimentele organizate de AMMB  promovează imaginea Republicii Moldova şi a cetăţenilor noştri aflaţi aici prin prezentarea spiritului nostru de oameni darnici, primitori, prietenoşi şi extrem de sârguincioşi şi harnici. Tematica folclorului naţional este mereu prezentă în muzică şi dansuri – nu cred că am avut multe evenimente fără o horă bună! În martie, de exemplu, am organizat evenimentul MartiShop, unde am bucurat oamenii cu mărţişoare deosebit de frumoase, făcute de mâna fetelor de la orfelinatul-internat de la Hânceşti, am avut plăcinte şi sarmale, dulciuri şi vin fiert din Moldova. Ionel Manciu ne-a bucurat toată seara cu interpretări formidabile la vioară. În final, am strâns 488 lire sterline pentru orfelinatul-internat de la Hânceşti, iar noi toţi am plecat seara acasă cu o bucăţică de Moldovă în suflet. 

Sursa: allfun.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.