Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

FUNCȚIONEAZĂ SITE-UL PENTRU VERIFICAREA INTERDICȚIEI DE INTRARE ÎN RUSIA

30.03.2017
Funcționează site-ul pentru verificarea interdicției de intrare în Rusia
 

A început să funcționeze site-ul Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei, de pe care concetățenii noștri aflați în Moldova, cărora le-a fost aplicată „interdicția“ de intrare în Rusia, vor putea verifica, dacă au fost sau nu amnistiați.


Răspunsul la cererea dumneavoastră va avea caracter informativ. Pentru informații oficiale, legale, vi se recomandă să vă adresați subdiviziunii teritoriale a Ministerului Afacerilor Interne din Rusia.


Cetățenii străini și persoanele fără cetățenie pot verifica existența temeiurilor, pentru care le-a fost aplicată interdicția de intrare pe teritoriul Federației Ruse pe linia Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei urmînd link-ul.


Portalul VIZA.md reamintește că pentru depășirea termenului de ședere este prevăzută interdicția de intrare în Rusia de 3 ani.


Intrarea în Federația Rusă nu este permisă în cazurile în care cetățeanul străin:


- a comunicat informații false despre sine sau despre scopul șederii sale în Federația Rusă;


- a folosit documente false;


- nu părăsit Federația Rusă înainte de expirarea a 30 de zile de la data expirării permisului de ședere temporară, timp de trei ani de la data ieșirii din Federația Rusă;


- în mod repetat (de două și mai mult ori) pe parcursul a trei ani, a fost tras la răspundere administrativă în conformitate cu legislația Federației Ruse pentru comiterea unei infracțiuni administrative pe teritoriul Federației Ruse, într-o perioadă de trei ani de la data intrării în vigoare a ultimei rezoluții, privind tragerea la răspundere administrativă;


–în mod repetat (de două sau de mai multe ori), a fost tras la răspundere administrativă în conformitate cu legislația Federației Ruse pentru comiterea unei infracțiuni administrative ca: încălcarea ordinii și siguranței publice sau în încălcarea securității, sau a termenului de ședere în calitate de cetățeni străini sau apatrizi în Federația Rusă, sau încălcarea legislației la angajarea la lucru pe teritoriul Federației Ruse, într-o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a ultimei hotărîri privind tragerea la răspundere administrativă.


Toate dispozițiile în baza cărora cetățenilor străini poate să nu le fie permisă intrarea pe teritoriul Federației Ruse sînt stipulate în Legea federală din 15.08.1996 № 114 -FZ Privind ieșirea din Federația Rusă și intrarea în Federația Rusă“.
 

Publică un comentariu nou