GUVERNUL A NUMIT ŞEFUL CONSULATULUI DE LA MILANO, SEDIUL CĂRUIA NU ESTE FUNCȚIONAL PÎNĂ ÎN PREZENT PENTRU MIGRANȚII MOLDOVENI

23.01.2014
Foto: viza.md

Ieri, Sergiu Goncearenco a fost numit consul general al Republicii Moldova la Milano, în cadrul ședinței de Guvern. Goncearenco a fost propus în această funcție de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

 

Conform asigurărilor și declarațiilor oficialilor moldoveni, consulatul de la Milano urma să-și înceapă activitatea cel tîrziu, imediat după sărbători, îndată ce va fi amenajat noul sediu. Însă, deschiderea noului sediu consular la Milano întîrzie, iar moldovenii din nordul Italiei sînt condiționați în continuare de a pleca în capitala peninsulei după ajutor.

 

Mulți din ei preferă să revină temporar acasă, decît să plece la Roma după asistența consulară aflată la sute de kilometri distanță, odată ce aceasta implică aceleaşi cheltuieli ca bani şi timp.

 

Reamintim că pînă în prezent, S. Goncerenco a ocupat funcția de Șef al Direcţiei Generale Afaceri Consulare responsabilă în cadrul MAEIE de coordonarea activităţilor de protecţie a drepturilor şi intereselor cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare, monitorizarea activităţilor consulare ale ambasadelor și consulatelor moldovenești, fiind responsabilă de acordarea asistenţei consulare directe cetăţenilor Republicii Moldova şi celor străini, de interacţiunea cu mass-media, monitorizarea dosarelor privind cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dificultate, gestionarea dosarelor privind petiţiile şi cererile cetăţenilor etc.

 

Calitatea serviciilor consulare oferite de Ambasadele și oficiile consulare moldovenești precum și de Direcția Generală Afaceri Consulare a MAEIE poate fi apreciată AICI.

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.