MIGRANŢII MOLDOVENI DIN CEHIA VOR BENEFICIA DE PENSII

16.03.2012
Foto: renne.ro

Cetăţenii moldoveni care au domiciliu permanent sau temporar în Cehia vor beneficia de prestaţii sociale şi pensii ale statului gazdă. Aceste prevederi se conţin în Acordul între Republica Moldova şi Republica Cehă în domeniul securităţii sociale, ratificat ieri de către Parlament.

 

Potrivit viceministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Ana Vasilache, moldovenii din Cehia vor primi pensii de invaliditate cauzată de boli obişnuite, pentru limită de vîrstă, de urmaş, pensii şi îndemnizaţii de invaliditate în urma accidentelor de muncă, precum şi contribuţiile de asigurări sociale. Aceleaşi prevederi se referă şi la cetăţenii Cehi, care muncesc în Moldova, cu excepţia achitării îndemnizaţiilor de invaliditate.

 

”Acest Acord va avea un impact important asupra muncitorilor”, a remarcat viceministrul.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.