Republica Moldova a înregistrat în ultima perioadă progrese remarcabile în domeniul drepturilor omului, inclusiv în ceea ce priveşte libertatea religiei sau a credinţei. Aceasta este concluzia prezentată de raportorul special al Naţiunilor Unite pentru libertatea religiei sau a credinţei, Heiner Bielefeldt, care a întreprins o vizită de lucru în Moldova în perioada 1-8 septembrie, informează MOLDPRES.
Heiner Bielefeldt a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că această concluzie rezultă din faptul că la ora actuală comunităţile religioase pot practica religia sau convingerile lor în mod liber, fără teamă de ingerinţă nejustificată din partea Guvernului.
Oficialul s-a pronunţat şi pe marginea iniţiativei de a introduce educaţia religioasă în şcoli, menţionînd că aceasta trebuie oferită în mod voluntar şi facultativ, pentru a respecta drepturile copiilor care nu optează pentru studierea acestui curs.
Raportorul special al ONU în Republica Moldova a specificat că pentru îmbunătăţirea în continuare a condiţiilor în domeniul religiei este nevoie de respectarea nediscriminatorie a libertăţii religiei sau credinţei şi crearea unei culturi publice de apreciere a diversităţii. Sursa citată a încurajat Guvernul să preia conducerea în acest sens, prin emiterea unei legi antidiscriminare robustă, prin facilitarea comunicării religioase, prin investirea în educaţia civică şi prin lupta împotriva incitării la ură religioasă.
Heiner Bielefeldt a vizitat Republica Moldova cu scopul de identifica atît bunele practice, cît şi obstacolele care există în domeniul libertăţii de religie sau convingeri. Pentru aceasta, el a discutat cu membri ai Guvernului şi Parlamentului, cu reprezentanţi ai sistemului judiciar şi ai comunităţilor religioase, cu avocaţi parlamentari, jurnalişti, autorităţi locale şi organizaţii specializate în drepturile omului, notează MOLDPRES.
Sursa: Moldpres
Publică un comentariu nou