MOLDOVENII STABILIŢI PESTE HOTARE VOR PUTEA FI ANGAJAŢI ÎN MISIUNILE DIPLOMATICE ALE ŢĂRII

28.12.2012
Foto: noi.md

Reprezentanţii diasporei moldoveneşti vor putea fi angajaţi în calitate de funcţionari în cadrul misiunilor diplomatice de peste hotare ale Republicii Moldova. O inițiativă legislativă în acest sens a fost propusă de deputații PL cu scopul de a economisi banii bugetari pentru întreţinerea personalului administrativ-tehnic.

 

Autorii iniţiativei legislative propun ca angajarea personalului în misiuni, cu excepţia posturilor cu statut de diplomat, să se facă în bază de concurs, la care să poată participa doar cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi cu traiul permanent în ţara respectivă.

 

Potrivit liberalilor, în prezent, personalul administrativ-tehnic în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova este recrutat din rîndul cetăţenilor cu reşedinţă pe teritoriul Republicii Moldova. Din bugetul de stat pentru întreţinerea lor, pe lîngă salarii, se achită cheltuielile adiţionale - cazare, transport, asigurare medicală etc., inclusiv pentru membrii familiilor acestora.

 

O altă modificare propusă se referă la obligativitatea deţinerii diplomei de masterat pentru angajarea într-un post diplomatic şi nu doar a celei de licenţă, conform normelor actuale.


Sursa: noi.md 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.