PRIORITĂŢILE PREŞEDINŢIEI POLONEZE ȘI LIBERALIZAREA REGIMULUI DE VIZE ÎN UE

29.07.2011

Ieri a vut loc ședința clubului de presă al Asociației pentru Politica Externă consacrat priorităţilor preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene. La eveniment au participat Bogumil Luft, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, Valeriu Gheorghiu, Șeful Departamentului de Integrare Europeană al MAEIE și Victor Chirila, Director Executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă.


Bogumil Luft a declarat că președenția Poloniei este una pro-optimistă, elementele cheie ale activității fiind: combaterea efectelor crizei economice și dezvoltarea economiilor naționale, îmbunătățirea securității statelor europene și colaborare intensă în domeniile militar și nemilitar, evoluarea în sens pozitiv a politicii externe, în special a celei de vecinătate. Ambasadorul Republicii Polone consideră că procesul de integrare europeană a Republicii Moldova poate fi utilizat pentru o mai bună dezvoltare a statului moldav, sporirea eficienței economice și politice. În ceea ce ține de liberalizarea regimului de vize, Moldova trebuie să fie percepută ca un stat democratic și în dezvoltare continuă de către țările membre ale Uniunii Europene, iar pentru aceasta trebuie asigurată securitatea documentelor și combaterea corupției.


Șeful Departamentului de Integrare Europeană a menționat că dialogul privind regimul de vize este unul eficace, și presupune modificarea cadrului legislativ în prima etapă, și promovarea politicilor elaborate în etapa a doua. Valeriu Gheorghiu a afirmat că un pas necesar pentru integrare în UE este crearea zonei de liber schimb și negocierea condițiilor de aderare la spațiul aerian unic european.

 

 

 

 

Sursa: VIZA.md

 


 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.