ROMÂNIA ŞI BULGARIA NU VOR INTRA ÎN SCHENGEN. OLANDA SE OPUNE CHIAR ŞI ADERĂRII PARŢIALE

17.09.2011

Olanda se va opune chiar şi aderării parţiale a României şi Bulgariei la Schengen, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei. "S-a decis în Guvern că vom continua să ne opunem intrării României şi Bulgariei", a declarat pentru AFP Elaine de Boer, purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei, Gerd Leers. "Nu vom aproba nici măcar intrarea parţială", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

 

"Guvernul a spus că nu vrea în nici o manieră ca (spaţiul Schengen-n.r.) să fie deschis şi, prin urmare, nu vom aproba nici măcar intrarea parţială" a României şi Bulgariei, a subliniat ea.

"În numele Olandei, vom spune «nu» la reuniunea prevăzută săptămâna viitoare la Bruxelles", a adăugat ea.

"Credem că este încă prea devreme", a explicat purtătoarea de cuvânt, potrivit căreia Olanda nu vede "suficiente" indicii că Bulgaria şi România "se ocupă de probleme precum corupţia, crima organizată şi anchetele judiciare".



O reuniune a miniştrilor de Interne ai Uniunii Europene este prevăzută joi la Bruxelles, în cursul căreia urmează să fie discutat un proiect de compromis care reia opţiunea evocată în primăvară privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei. Acest dispozitiv este menit să ofere asigurări unor ţări ca Olanda, Franţa, Germania sau Austria, foarte reticente în privinţa aderării României şi Bulgariei.

Franţa, Germania şi Olanda s-au opus în primăvară integrării celor două ţări în spaţiul Schengen, cerând consolidarea luptei împotriva corupţiei.

Sofia şi Bucureştiul vor să adere la Schengen înainte de sfârşitul anului, însă acordul tuturor statelor membre este necesar pentru integrarea altor ţări .

Compromisul pe care preşedinţia poloneză a Uniunii Europene tocmai l-a propus ambasadorilor europeni prevede două etape, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică de la Bruxelles. Astfel, spaţiul aerian şi maritim ar urma să fie deschis înainte de sfârşitul lui octombrie, dar o decizie privind data deschiderii frontierelor terestre, "mai controversată", va fi luată abia în 2012.

Francezii, germanii şi finlandezii au "lăsat uşa deschisă" pentru compromis, chiar dacă vor date mai puţin precise, a precizat sursa citată de AFP.

"Preşedinţia poloneză lucrează cu îndârjire pentru a găsi o soluţie şi caută o modalitate de a oferi cel puţin o posibilitate parţială României şi Bulgariei de a intra în Schengen", a declarat vineri comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, în cursul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

Comisia a afirmat că România şi Bulgaria sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen, a amintit ea.

"Sper că există încă o posibilitate de a găsi o soluţie", a precizat Malmstrom.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, marţi, la Alba Iulia, că România are 99 la sută şanse să adere la Spaţiul Schengen, precizând că ţara îndeplineşte toate condiţiile impuse.

 

Sursa:arena.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.