Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

TINERII DIN MOLDOVA POT APLICA PENTRU O BURSĂ ÎN LETONIA

28.02.2017
Tinerii din Moldova pot aplica pentru o bursă în Letonia
 

Tinerii din Moldova pot aplica pentru o bursă în Letonia. Sunt acceptate persoanele care vor să-și continue studiile la licență sau master. Cei cu licență trebuie să fi absolvit cel puțin un an academic de studii (la o instituție de acasă sau într-o instituție de învățămînt superior din Letonia, în cazul în care își fac studiile în Letonia) în momentul depunerii actelor (februarie, martie 2017). Data limită de aplicare este 1 aprilie 2017.


Bursele pentru studii de licență și masterat sunt acordate pentru un an universitar – un interval de timp de pînă la 10 luni (pentru doctoranzi – până la 11 luni).


Studenții care își doresc un master în programele de studii de filologie letonă, literatura letonă, cultura letonă și istoria letonă pot obține o bursă pentru doi ani universitari, adică pe toată durata programului de studii de Master.


Dacă un student dorește să-și continue studiile în Letonia timp de un an, atunci trebuie să re-aplice pentru bursa letonă. Bursa letonă poate fi acordată nu mai mult de două ori consecutive la o persoană.


Studentul care dorește să aplice trebuie să-și creeze un cont pentru o conectare unică. Aici găsiți pagina unde completați formularul online. Sistemul va solicita să încărcați următoarele documente:


* CV-ul – sunteți rugați să folosiți șablonul Europass;
* Scrisoare de motivare (inclusiv activități extracurriculare legate de domeniul de studii; lucrări în organizații profesionale, participarea la conferințe științifice, proiecte internaționale ș.a.);
* Fotocopiile diplomelor de studii superioare și suplimentelor sau transcrierea matricolei pentru ultimele două semestre de studii (în cazul în care studiile nu sunt terminate);
* Două scrisori de recomandare din partea membrilor personalului academic, semnate în ultimele șase luni;
* O scrisoare din partea unei instituții de învățământ superior din Letonia, care confirmă disponibilitatea de a studia în programul de studii ales și conține informații cu privire la limba de predare. Lista persoanelor de contact ale instituțiilor de învățământ superior din Letonia este disponibilă aici;

* Planul de studii pentru durata bursei;
* O copie a unui certificat sau a altui document care atestă cunoașterea limbii necesară pentru studii;
* Copia pașaportului.


* Notă: Toate documentele trebuie să fie în engleză sau letonă.


Bursa de studii pentru studenții la licență sau master este de 500 de Euro pe lună, pentru doctoranzi este de 670 de Euro pe lună. Candidații care vor primi bursa vor fi anunțați în iunie 2017.


Pentru detalii suplimentare vizitați site-ul oficial.

 

Sursa: diez.md
 

Publică un comentariu nou