(VIDEO) REGIMUL DE CĂLĂTORIE ÎN AUSTRIA NU A SUFERIT MODIFICĂRI

19.01.2016
Foto: viza.md

În condițiile suspendării temporare de către Austria a acordului Schengen regimul de călătorie pentru moldoveni nu a suferit modificări.  Măsurile prevăzute de Austria nu se referă la cetățenii Republicii Moldova. Despre aceasta a informat astăzi în cadrul conferinței de presă Gyula Levente Sass, şeful Secției Consulare a Ambasadei Ungariei la Chișinău.

 

Cetățenii Republicii Moldova, titulari ai pașapoartelor biometrice pot beneficia în continuare de regimul liberalizat de vize pentru a călători în Austria. Totodată, diplomatul a menționat că suspendarea acordului Schengen de către Austria poate atrage un control mai rigurosla intrarea în țară. Astfel, este binevenit ca cetățenii să dețină documentele necesare care demonstrează scopul călătoriei (pașaport biometric valabil, bilet tur-retur, asigurare medicală pentru călătorii în străinătate, rezervare de hotel, dovada mijloacelor financiare, procură în cazul călătoriei cu mașina care nu vă aparține + cartea verde , etc). Condițiile de călătorie fără vize în UE  pot fi vizualizate AICI.

 

În altă ordine de idei, s-a specificat că odată cu liberalizarea regimului de vize a scăzut numărul cererilor de vize depuse la Centrul Comun de Vize (CCEV) din cadrul Ambasadei Ungariei în Republica Moldova: pînă la 5000 de cereri în 2014; pînă la 1000 de cereri în 2015. S-a mărit însă numărul de pașapoarte rusești, ucrainene etc. depuse la CCEV.

 

Cu titlu aparte s-a menționat că CCEV este în continuare la dispoziția cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului atît în contextul examinării cererilor de vize, cît și a oferirii informațiilor gratuite din SistemulInformațional Schengen (SIS) despre existența cărorva interdicții de intrare în spațiul Schengen. Informații exhaustive despre serviciul SIS pot fi vizualizate AICI.

 

 

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.