ÎN ACEST AN, FESTIVALUL „MĂRŢIŞOR” VA AJUNGE ŞI LA TIRASPOL

29.02.2012
Foto: islive.ro

După o pauză îndelungată, ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor” va ajunge şi la Tiraspol. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc, tradiţional, pe 1 martie.

 

După o absenţă de pe scena din stînga Nistrului, „Mărţişorul” va ajunge din nou la Tiraspol. Pe trei martie Baletul Giselle va fi jucat în stînga Nistrului.


Încercări de a ajunge la Tiraspol cu „Mărţişorul” au fost întreprinse şi anii precedenţi, însă, de fiecare dată trupele nu reuşeau să treacă de partea stîngă a Nistrului.


Tradiţional, Festivalul va fi inaugurat pe 1 martie la Teatrul Naţional de Operă şi Balet cu opera „Boema” care întruneşte artişti cu renume din 4 ţări – soprana din Italia, Ana Corino, bass-ul din Turcia, Bulen Tateşoglu, solistul ucrainean Vladislav Garai.

 

Cu această ocazie este readusă acasă şi solista Olga Busuioc. Un amplu program de mărţişor propune şi Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Deja mîine, în ajunul deshiderii oficiale a Festivalului, Filarmonica va găzdui recitalul faimoasei orchestre chineze.

 

La instrumentele naţionale chineze va fi redată o gamă largă a clasicii universale, iar intrarea la concert este liberă. Aici, la Filarmonică, de unde acum 46 de ani a luat naştere Festivalul „Mărţişor”, pînă pe 10 martie vor evolua artişti din Azerbaidjan, Armenia, România, Rusia, Franţa, Italia, Germania, Austria, China şi Moldova.

 

În total, în cadrul Festivalului vor fi organizate 32 de spectacole. Bugetul acestei ediţii a Festivalului se estimează la două milioane lei.

 

Sursa: tv7.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.