6 RAIOANE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI REGIUNEA VINIȚA AU FONDAT EUROREGIUNEA ”NISTRU”

03.02.2012
Foto: arena.md

Președinții a șase raioane din Republica Moldova, aflate în zona de frontieră cu Ucraina, și conducerea administraţiei regiunii Viniţa (Ucraina) au semnat joi, 2 februarie,  Acordul privind crearea Euroregiunii „Nistru”. Noua euroregiune își propune să devină un organ de cooperare transfrontalieră între unităţile teritoriale menţionate în domeniul economic, social, cultural şi umanitar.

 

Din Euroregiunea ”Nistru” vor face parte raioanele Donduşeni, Ocniţa, Rezina, Soroca, Floreşti, Şoldăneşti. Acestea urmează să coopreze împreună cu regiunea ucraineană Vinița în cadrul programelor de asistenţă europeană, pentru realizarea proiectelor comune în interesul dezvoltării social-economice a regiunilor respective.

 

Acordul a fost semnat la Kiev în cadrul vizitei oficiale a prim-ministrului Vlad Filat în Ucraina. De asemenea, ca parte componentă a Acordului, au fost aprobate Statutul Euroregiunii „Nistru” şi Regulamentul privind organizarea activităţii Consiliului şi Centrului coordonator al organizaţiei respective.

 

Acordul privind crearea Euroregiunii „Nistru” a fost elaborat în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare dintre Ucraina şi Republica Moldova, semnat la 23 octombrie 1992, având la bază Convenţia europeană privind cooperarea transfrontalieră dintre comunităţile şi autorităţile teritoriale (Madrid, 21 mai 1980).

 

Sursa: moldova.ms

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.