CEHIA VA AJUTA MOLDOVA SĂ OBŢINĂ REGIMUL LIBERALIZAT DE VIZE CU UE

19.04.2012
Foto: vebidoo.de

Cehia va sprijini liberalizarea regimului de vize între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, după ce ţara noastră va îndeplini toate formalităţile stabilite în această privinţă. Despre aceasta a anunţat preşedintele Comitetului pentru relaţii externe al Camerei deputaţilor din Parlamentul Republicii Cehe, David Vodrážka, aflat cu o vizită oficială în Moldova.

 

În opinia oficialului ceh, faptul că Moldova este lider în cadrul Parteneriatului Estic, creează premise ca liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană să fie realizată curînd.

 

Cît priveşte volumul mic al exporturilor moldoveneşti în Cehia, David Vodrážka consideră că este din vina incapacităţii Moldovei de a-şi promova produsele. “Este important ca, în viitor, în cadrul vizitelor reciproce, să vină agenţi economici, care vor putea să discute la direct aspecte de colaborare comercială”, a menţionat oficialul ceh.

 

În acelaşi timp, Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, a menţionat că Moldova întreprinde măsuri pentru a echilibra situaţia în acest domeniu, referindu-se la balanţa comercială negativă în comerţul bilateral.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.