Foto: rtv.net |
Ambasadele, consultatele și școlile franceze vor fi închise în aproximativ 20 de țări musulmane, vineri, în ziua marii rugăciuni. Măsura este luată ca "precauție" după publicarea caricaturilor cu Mahomed în Franța.
Ca măsură de precauție, ambasadele, consulatele, centrele culturale și scolile vor fi închise în aproximativ 20 de țări din zonă", a declarat pentru AFP un oficial, precizînd că "nu există amenințări dovedite impotriva vreunei instituții".
Franța a adoptat preventiv măsuri de securitate sporite pentru a-ăi proteja ambasadele, după publicarea unor caricaturi cu profetul Mahomed într-un săptămînal satiric francez, a declarat miercuri șeful diplomației franceze Laurent Fabius pentru postul de radio France Info, relatează AFP.
"Am trimis evident instrucțiuni pentru ca în toate țările în care ar putea exista probleme, să se ia preventiv măsuri de securitate deosebite", a declarat Fabius, declarîndu-se "îngrijorat". El a apreciat că în "contextul" actual, publicarea caricaturilor lui Mahomed de către saptămînalul Charlie Hebdo toarnă "gaz pe foc".
"În Franța, principiul este libertatea de expresie și aceasta nu trebuie prejudiciată. În contextul actual, avînd în vedere acest film stupid, această înregistrare video absurdă care a fost difuzată, există o sensibilitate în multe țări musulmane. Este pertinent și inteligent să se toarne gaz pe foc? Răspunsul este nu", a declarat el. "Trebuie găsit un echilibru", a adăugat el.
Zeci de persoane au fost ucise în violențele declanșate de o săptămînă în mai multe țări arabo-musulmane, în urma difuzării unui film islamofob pe Internet.
Pe de altă parte, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a anunțat miercuri interzicerea unei manifestații prevăzute sîmbătă la Paris împotriva filmului antiislam care a inflamat lumea musulmană, transmite AFP. "A fost depusă o declarație privind o manifestație, aceasta va fi urmată de o interdicție", a spus Ayrault la radio RTL.
Nu există "niciun motiv să lăsam să vină în țara noastră conflicte care nu privesc Franța", a adăugat premierul. "Suntem într-o republică ce nu are deloc intenția de a se lăsa intimidată de cineva". "Nu vom tolera excese", a tranșat el, apoi a adus omagiu "marelui spirit de responsabilitate și moderație" al liderilor cultului musulman.
Sîmbătă, intre 200-250 de persoane au luat parte la o manifestație neautorizată lîngă ambasada Statelor Unite. La aceasta au participat cîteva femei complet acoperite cu voal (ținuta ilegală în locurile publice din Franța), persoane afișîndu-și convingerile islamiste radicale, dar și tineri îmbrăcați obișnuit. Noi îndemnuri la manifestații pentru sîmbătă în Paris și în alte orașe mari din Franța au fost lansate pe rețelele sociale, a constatat AFP.
Sursa: discard.ro
Publică un comentariu nou