INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI REFORMELE VOR APROPIA SOLUŢIONAREA DIFERENDULUI TRANSNISTREAN, DIPLOMAT LITUANIAN

30.06.2011

Integrarea europeană a Republicii Moldova şi reformele social-economice desfăşurate în legătură cu acest proces vor apropia rezolvarea conflictului transnistrean. Declaraţii în acest sens a făcut reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflictele îngheţate, Giedrius Čekuolis, în interviul pentru Info-Prim Neo,publicat joi, 30 iunie 2011. „Consider că puterea de atracţie a Moldovei din partea dreaptă a Nistrului în ansamblu, bunăstarea cetăţenilor acesteia, existenţa statului de drept, circulaţia liberă prin Europa şi orientarea europeană a ţării d-voastră vor ajuta să fie create premisele şi pentru reglementarea diferendului transnistrean”, a spus diplomatul lituanian.


Solicitat să aprecieze ce a întreprins până acum Chişinăul oficial corect şi ce a putut să facă mai bine pentru soluţionarea conflictului, reprezentantul preşedintelui OSCE a evidenţiat, în primul rând, toleranţa autorităţilor moldoveneşti, precum şi munca migăloasă care a fost depusă. „S-a făcut foarte mult pentru crearea unor condiţii sigure pentru reglementare: este vorba şi de multiplele înţelegeri semnate de Chişinău şi Tiraspol, de înregistrarea întreprinderilor din Transnistria, de eliberarea certificatelor de provenienţă a mărfurilor produse pe malul stâng al Nistrului, de respectarea principiului circulaţiei libere a persoanelor între ambele maluri, de avansarea procesului privind consolidarea încrederii şi multe altele”, a precizat Giedrius Čekuolis. „Eu apreciez foarte mult „diplomaţia fotbalului” iniţiată de Prim-Ministrul Vlad Filat şi sper că astfel de activităţi vor continua şi în viitorul cel mai apropiat”, a declarat el.


Printre problemele care urmează să fie abordate prioritare diplomatul lituanian a numit soluţionarea definitivă a problemei legate de transportul feroviar. „Este de dorit să fie organizată circulaţia prin Transnistria nu numai a trenurilor de pasageri, dar şi a mărfarelor. Într-un plan mai larg, mi se pare că este necesar să se procedeze la examinarea eventualului statut al Transnistriei, întemeiat pe dreptul internaţional şi acceptabil pentru populaţia din stânga Nistrului. Aş fi dorit să menţionez, de asemenea, că este necesar de a începe pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă”, a declarat reprezentantul preşedintelui OSCE, dar nu a oferit detalii privind natura unor astfel de compromisuri.


În calitate de participant la întrevederea ordinară informală în formatul „5+2” care a avut loc pe 21 iunie la Moscova oficialul european a spus că participanţii acesteia au examinat posibilitatea reluării negocierilor oficiale în formatul respectiv după o pauză de mai mulâi ani. „O decizie, deocamdată, nu a fost adoptată. Întrevederea a fost suspendată conform principiului de „oprire a ceasului” şi va continua la Moscova fără anumite condiţii prealabile”, a afirmat Giedrius Čekuolis. El a recunoscut că de la această întrunire s-a aşteptat ceva mai mult. „Într-adevăr, au existat speranţe ceva mai mari pentru reluarea negocierilor oficiale în vederea reglementării diferendului transnistrean deja în timpul acestei întrevederi de la Moscova. Totodată, întrevederea nu s-a încheiat şi ea va continua în viitorul cel mai apropiat. Astfel încât speranţa de reluare a negocierilor oficiale există”, a spus reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflictele îngheţate, Giedrius Čekuolis, în interviul pentru Info-Prim Neo.
Pe parcursul anului curent preşedenţia OSCE o deţine Lituania.

 

 

Sursa: novisa.md