LA 24 MAI LA CHIŞINĂU VA AVEA LOC FORUMUL DE AFACERI MOLDO-ESTONIAN

23.05.2011

Circa 30 de companii din Moldova şi 8 companii din Estonia vor participa la Forumul de afaceri moldo-estonian, care se va desfăşura la Chişinău la 24 mai cu participarea reprezentanţilor Guvernului şi conducerii camerelor de comerţ din cele două ţări. Forumul a fost organizat în cadrul Misiunii economice a Estoniei în Moldova, în perioada 23-26 mai. Conform informaţiei prezentate de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, în special, din componenţa delegaţiei estoniene fac parte reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie din Estonia, precum şi ai companiilor care activează în domeniul transportului internaţional de mărfuri, turismului, importului de produse de patiserie, sistemului informaţional, serviciilor de geodezie şi topografie, construcţiilor, etc.

 

La Chişinău au sosit reprezentanţi ai companiilor „Real Systems”, „Geo S.T.” Ltd, „Femw OU”, „Estinvait OU”, „Estravel Ltd American Express Travel”, „Datel”, „Olympic Entertainment Group”, precum şi ai Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Estonia. În cadrul forumului de afaceri de la Chişinău, businessmenii din Moldova şi Estonia vor avea un şir de întrevederi bilaterale, pentru a discuta oportunităţile de parteneriat, perspectivele de extindere a comerţului şi cooperării economice între cele două ţări, implementarea proiectelor comune. De remarcat că schimbul comercial între Moldova şi Estonia la moment este destul de modest. Estonia nu se regăseşte printre primele 25 de ţări partenere, cele mai mari exportatoare şi importatoare în Republica Moldova.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.