MAREA BRITANIE AVERTIZEAZĂ ASUPRA DESTRĂMĂRII ZONEI EURO

18.05.2012
Foto: telegraph.co.uk

Prim-ministrul britanic David Cameron este sceptic privind supravieţuirea euro, pe fondalul îngrijorărilor că prăbuşirea monedei europene ar putea atrage Marea Britanie într-o depresie de un deceniu, informează Inopressa.ru, cu trimitere la Daily Mail..


În declaraţia sa de azi, el avertizează despre „perioada economică periculoasă” şi supune criticilor dure incapacitatea Germaniei şi a altor state mari europene de a întreprinde măsurile necesare pentru prevenirea crizei euro.


„Zona euro se află la răspîntie – trebuie sau să se restabilească, sau să se pregătească de scindare”, afirmă premierul, care subliniază că întreprinderea de către Guvern a măsurilor în domeniul economic este unica posibilitate „de a asigura securitatea Marii Britanii”.


Potrivit lui Cameron, în interesele Britaniei este ca Zona Euro să-şi soluţioneze problemele. „Sînt gata să fac tot posibilul pentru a proteja această ţară, să asigur securitatea economică şi financiară”, a afirmat el.


Potrivit sondajului British Election Study, efectuat în aprilie, 34% din respondenţi s-au pronunțat pentru menţinerea Marii Britanii în UE, iar 54% ‒ împotrivă.
 

Sursa: inopressa.ru

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.