PENTRU PRIMA OARĂ LA CHIȘINĂU VA AVEA LOC GALA PREMIILOR «DISCUL DE AUR AL REPUBLICII MOLDOVA»

11.12.2012
Foto: allfun.md

Compania americană mondială «WMA & Awards Golden CD», organizează pentru prima oară în Republica Moldova ceremonia de premiere „Discul de Aur al Republicii Moldova-2013”. Gala va avea loc în cadrul Festivalului „Silk Way Festival”, menţionează allfun.md.

 

Acest premiu a fost instituit, potrivit organizatorilor, în scopul promovării oamenilor de creaţie în diverse domenii ale muzicii, filmului şi industriei TV.

 

Laureaţii premiilor sînt întîi identificaţi, acordîndu-li-se premii, în funcţie de calculele realizate, care să demonstreze numărul maxim de exemplare lansate și vîndute – fie pe purtător audio, fie discuri video, fie single-uri ori albume cu produsele create –pe diverse categorii, cu respectarea punctelor de vedere ale specialiştilor cu autoritate în domeniu, precum şi cele ale ascultătorilor și spectatorilor.

 

Cîștigătorului i se va acorda ca premiu o înregistrare a single-lui și lansarea discului în Statele Unite ale Americii cu plasarea acestuia pe toate site-urile internaționale de muzică, precum și postarea clipului video pe canalele muzicale.

 

Proiectul ia start la 14 decembrie cu un spectacol grandios, care va avea loc în sala pentru festivități „Nufărul”, începînd cu orele 19:00.

 

În programul de deschidere vor evolua stele ale estradei moldoveneşti: Nelly Ciobanu, Geta Burlacu, Alexandru Raiu, Anastasi, grupele „Absent” şi „EDICT” ș. a. precum şi invitații ‒ Aişa din Azerbaidjan și Saşa Teni de la Moscova. De asemenea, în cadrul evenimentului este preconizată o demonstraţie de modă şi multe alte surprize plăcute.
 

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.