DECIS! ACTELE DE STARE CIVILĂ DIN TRANSNISTRIA VOR FI RECUNOSCUTE LA CHIȘINĂU

22.12.2017
 

Proiectul de lege ce prevede recunoașterea de către Chișinău a actelor de stare civilă emise de organele competente din regiunea transnistreană a fost votat în lectură finală.

 

Inițiativa a fost elaborată de un grup de deputați ai PSRM, PD și PPEM și prevede completarea Legii privind actele de stare civilă a Republicii Moldova cu următorul articol: „faptele de stare civilă produse și înregistrate în localitățile din stînga Nistrului și în Municipiul Bender pot fi confirmate prin eliberarea documentelor de stare civilă de către autoritățile competente ale Republicii Moldova în cazul în care înregistrarea lor s-a produs în condiții identice cu cele reglementate de cadrul legal al Republicii Moldova”.

 

Autorii proiectului au argumentat că mai mulți locuitori din stînga Nistrului care dețin cetățenia Moldovei sau doresc că o obțină au semnalat existența problemei cu privire la recunoașterea actelor de stare civilă. Discuțiile au avut loc în cadrul platformei parlamentare de reglementare a conflictului transnistrean, iar scopul strategic al inițiativei este consolidarea încrederii între cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, în procesul de reintegrare a țării, au mai declarat autorii.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.