RUSIA

Foto: studentie.md "De vreme ce în Rusia muncesc aproape o jumătate de milion de cetățeni ai Republicii Moldova, intensificarea relațiilor moldo-ruse de cooperare în domeniul migrației forței de muncă este foarte actuală, de aceea colaborarea în acest...
Foto: forexel.ru La Moscova a fost deschis Centrul de servicii pentru aplicarea vizei germane. Aici, la dispoziția solicitanților stau 81 de ghișee, iar formalitățile sînt reduse la minim. Potrivit Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Germaniei în...
Foto: gotravel.ro Duma de Stat va examina proiectul de lege, care propune răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de înregistrare la locul de trai și la locul de ședere propus de către președintele rus, Vladimir Putin.   Potrivit legii, î...
Foto: ruvr.ru Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea, potrivit căreia, oamenii de afaceri străini pot să primească viza rusească de afaceri pe un termen de 5 ani, relatează site-ul şefului de stat.   Legea are drept scop acordarea posibilităţii obţinerii...
Foto: voyagoo.fr Federaţia Rusă a înăsprit legislaţia privind imigrarea. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat un şir de documente în acest sens.   Acestea prevăd pedepse mai dure pentru încălcarea regulilor privind migraţia. Astfel, cei...
Foto: itar-tass.ru Un grup de deputați au introdus în Duma de Stat un proiect de lege prin care se stipulează că migranții vor putea fi angajați în cîmpul muncii doar de la vîrsta de 18 ani, conform pan.md.   Potrivit Codului Muncii, contractul...
Foto: profi-forex.org Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, se va întîlni pe 14 decembrie 2012 la Moscova cu ministrul rus al energiei, Alexander Novak, cu care va efectua a doua rundă de consultări cu privire la proiectul de acord...
Foto: rg.ru Nu mai tîrziu de 2015 posibilitatea de intrare pe teritoriul Rusiei cu pașapoarte interne ale țărilor CSI trebuie anulată, a declarat președintele Vladimir Putin, în cadrul adresării anuale către Adunarea Federală.   "Există în...
Foto: eurotv.md Conform prognozelor colaboratorilor Căilor Ferate din Moldova, în ajunul sărbătorilor de iarnă, cu trenurile de distanțe lungi, acasă în Moldova vor sosi aproximativ 50 de mii de oameni. Se prevede că majoritatea pasagerilor vor veni din Rusia....
Foto: moldova.org Moldova a propus Rusiei să schimbe formula de aprovizionare cu gaze naturale a țării și să efectueze livrarea separată a acestuia pe malul drept și pe malul stîng al Nistrului. Acest lucru a fost anunțat de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei,...