(FOTO) CUM SE ORGANIZEAZĂ DE SĂRBĂTORI DIASPORA DIN ITALIA

29.12.2015
Cum se organizează de sărbători diaspora din Italiei
 

Corul de copii al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din orasul Padova (preot paroh protoiereul Vasile Șestovschi), împreună cu Asociația Moldavi nel Veneto au praticipat, pe 18 decembrie curent, la serata literară „Natale con noi”, organizată de Biblioteca Comunală din or. Limena, provincia Padova, Italia.

Corul de copii al bisericii, condus de Lucia Păduraru, este relativ tânar, dar este deja a doua oară invitat la evenimentele organizate de această bibliotecă și a împărtășit cu publicul emoțiile și atmosfera sărbătorilor noastre de iarnă dând start recitalului cu pastelul „Iarna” de Vasile Alecsandri recitat pe fundal de doină.

 

„Am delectat publicul din sala cu colindele bine cunoscute la noi „Steaua sus răsare”, „Domn, Domn să-nălțăm”, „Mos Crăciun”, dansul „Căprița”, „Gingle Bells” -toate acestea cântate sub conducerea doamnei Lucia Paduraru, conducătorul corului, și acompaniate la acordeon și fluier de către domnul Constantin Prodan”, susține Cristina Blanaru.


„Datoriă acestor copii, am gustat din mirosul gerului și ninsorii iernilor estice înveselit, însă, de vivacitatea și culoarea vechilor lor tradiții. Copii frumoși, educați și bravi care au meritat lungi aplauze ne-au arătat cât de bine sunt integrați printre noi și, cu toate astea, cât de bine au înrădăcinate în inimile lor tradițiile din țara lor pe care se straduie nu atât să le păstreze, dar și să le împărtășească cu alții”, scrie pe blogul cititorilor bibiotecii.

 

Recitalul copiilor a fost incheiat cu piesa „Gingle Bells” în italiană, urmată de urări de bine publicului cu ocazia sărbătorilor de Nașterea Domnului și Noul An 2016, precizându-se că sărbătorile de iarnă sunt pentru cei plecați un prilej de întoarcere la rădăcini și tradiții și această ocazie oferită de către bibliotecă este o posibilitate de a transmite căldura sărbătorilor de Craciun și gazdei ospitaliere italiene.

 

Sursa: ziarulnational.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.