FRANŢA „REGRETĂ” CĂ REPREZENTANTULUI EI NU I-AU PERMIS SĂ O VIZITEZE PE IULIA TIMOŞENKO

21.01.2012
Foto: itar-tass.com

Oficialii de la Paris „regretă” faptul că autorităţile ucrainene nu i-au permis diplomatului francez s-o viziteze pe Iulia Timoşenko, aflată în detenţie. Această declaraţie a fost făcută joi de reprezentantul Ministerului de Externe al Franţei, Bernard Volero.

 

Zimre a obţinut acordul prealabil al administraţiei penitenciarului, însă, într-un final, paza a refuzat să-i permită accesul: „Vor fi şi alte ocazii pentru această vizită şi anume: Campionatul European de fotbal, preşedinţia OSCE. Toate acestea vor constitui motiv pentru desfăşurarea dialogului cu autorităţile de la Kiev şi sper, că atunci cînd Ucraina va fi în avanscena politică mondială, situaţia privind drepturile omului din ţară, drepturi fundamentale, va fi mai bună decît acum”, a declarat acesta.

 

Pînă la moment singurul oficial internaţional, care a vizitat-o pe Iulia Timoşenko în detenţie, a fost Comisarul pentru extindere și politica europeană de vecinătate, Stefan Fule.

 

Fiica Iuliei Timoşenko, Evghenia, şi-a făcut mari speranţe în legătură cu vizita diplomatului francez, în ceea ce priveşte ameliorarea condiţiilor de detenţie a mamei ei.

 

„Regimul a încercat să exercite presiuni asupra ei, atît de ordin moral, cît şi psihologic, ei tind să-i distrugă voinţa, atît fizic, cît şi psihic, inclusiv, prin monitorizare video timp de 24 de ore, ceea ce este ilegal. Posibil că anume din acest motiv nu i-au permis diplomatului francez să o viziteze”, a declarat Evghenia într-un interviu, acordat postului de televiziune Euronews.


Sursa: euronews

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.