Foto: AP |
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a dat asigurări vineri că moneda euro va supravieţui dincolo de anul 2012, în pofida crizei datoriilor de stat, transmite Reuters şi Mediafax.
"Va fi anul 2012 sfîrşitul monedei euro? Mă îndoiesc serios. Este o monedă tînără, şi în acelaşi timp una solidă. Există în zona euro, dar nu în legătură directă cu moneda, presiuni serioase şi probleme privind datoria de stat, soliditatea sistemului bancar, care sunt în curs de soluţionare. Însă moneda însăşi nu va dispărea în 2012, nicio şansă", a afirmat Lagarde, aflată în vizită în Africa de Sud, într-o întîlnire cu presa.
Liderii europeni au convocat un nou summit pentru sfîrşitul acestei luni, unde vor încerca din nou să stabilească un plan concret de soluţionare a crizei datoriilor de stat, care a intrat în al treilea an şi ameninţă supravieţuirea monedei unice la 10 ani de cînd a intrat în circulaţie.
Lagarde, aflată în primul turneu în Africa de cînd a preluat şefia FMI, a reiterat că fondul va revizui în sens negativ prognoza de creştere economică mondială pentru 2012, în prezent de plus 4%.
Pieţele emergente au fost afectate serios de aversiunea la risc declanşată la nivel global în 2011 de criza datoriilor de stat. În Africa de Sud, randul s-a depreciat anul trecut cu aproape 23%.
Ministrul sud-african al Finanţelor, Pravin Gordhan, a declarat că este nevoie de noi acţiuni globale pentru a combate volatilitatea valutară generată de criza din zona euro.
Sursa: romanialibera.ro
Отправить комментарий