«PE OM DIN MOLDOVA ÎL POȚI SCOATE, DAR MOLDOVA DIN OM NU» (FOTO)

20.01.2015
Foto: viza.md

În Canejan, una din suburbiile orașului Bordeaux, al doilea an deja, tradițional, pentru sărbătorile de iarnă și cele de primăvară, moldovenii se adună pentru a se simți acasă, la trei mii de km depărtare. Fie că sînt în Franța de cîteva luni sau cîteva zeci de ani, adunați toți împreună dovedesc că nici unul nu a uitat pașii horelor, dar nici versurile cîntecelor de voie bună și a colindelor.

 

Fie că sînt în Franța de cîteva luni sau cîteva zeci de ani, adunați toți împreună dovedesc că nici unul nu a uitat pașii horelor, dar nici versurile cântecelor de voie bună și a colindelor.

 

Dar s-o luăm de la capăt. Pentru că moldovenilor aflați peste hotarele țării le lipsesc adevăratul spirit al sărbătorilor de iarnă, iar echipa organizatorică a acumulat deja experiență de la evenimentele precedente, și-au răsuflecat și anul acesta mânicile și-au mai organizat o serată. Nu una simplă, pentru că: dansăm, cîntăm, ne simțim bine, dar suntem cu sufletul în Moldova.

 

Pe 10 ianuarie, moldoveni, români și francezi și-au dat întâlnire la un târg de caritate la care au gustat plăcinte, clătite, vin fiert, au cumpărat miere, vin, dulciuri și miez de nucă, toate livrate, special pentru târg, din Moldova. Au admirat Motive împletite de Viorica Gherman, s-au lăsat fascinați de tablourile pictorului moldovean Vasile Botnaru și au făcut cunoștință cu Fabulele moderne ale Tatianei Țîbuleac.

 

Seara, la petrecere, cei peste 100 de moldoveni prezenți la serbare, au gustat mâncare tradițională, au servit vin moldovenesc și au întins horele după muzica asigurată de către formația fraților Prodan. Și ce fel de sărbători de iarnă fără de Moș Crăciun?

 

Mare le-a fost bucuria copiilor să-l vadă, să-i cânte și să-i recite atât în română cât și în franceză. Iar cei mai atenți au avut grijă să-i aducă scăunel Moșului, ori de câte ori acesta se deplasa prin sală, pentru că au înțeles ei că Moș Crăciun vine tocmai din Republica Moldova, și e tare bătrân și obosit. Toți au primit cadouri, au râs și au promis să fie cuminți, ca să poată veni Moșul și anul viitor la ei.

 

A fost vesel, a fost specific moldovenește, iar la plecare oamenii au întrebat data următorului eveniment. Iar când vezi spiritul moldovenilor, unii care nu se cunosc, dar pe care i-a unit hora, îți spui cu mîndrie: „suntem un popor cu tradiții, deci un popor cu viitor!”.

 

Banii adunați din vînzările de la tîrg vor fi donați în fondul Spitalului Oncologic din Republica Moldova.

 

Rodica Ninicu (Bordeaux, Franța)

 

Sursa: stiripozitive.eu

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.