ÎN 2011 CIRCA 6,7 MII DE TINERI AU BENEFICIAT DE BULETINE DE IDENTITATE GRATUITE

04.07.2011

De la începutul anului circa 6,7 mii de tineri cu vârsta de 16-18 ani au beneficiat de buletine de identitate gratuite. În ultimii cinci ani în cadrul campaniei “Tinerilor cetăţeni ai Republicii Moldova – buletine de identitate” peste 105,2 mii de cetăţeni ai Moldovei au primit gratuit buletine de identitate.


Reprezentanta întreprinderii de stat “Registru”, Angela Chicu, spune că această campanie se desfăşoară în fiecare an în perioada 20 aprilie – 20 mai.


“Conform calculelor efectuate de către “Registru” şi datelor Biroului Naţional de Statistică, cca. 70 de mii de persoane ar putea fi încă documentate cu acte de identitate, deoarece numărul persoanelor născute în anii 1993-1995 pe teritoriul Republicii Moldova, care au atins sau urmează să atingă anul acesta vârsta de 16-18 ani, constituie 184675 persoane”, a menţionat ea.
Cei mai mulţi participanţi la campanie au fost înregistraţi în raioanele Anenii Noi, Vulcăneşti, Sîngerei, Edineţ, Rîşcani, Floreşti, Teleneşti, Ialoveni.


Scopul acestei campanii a fost de a activiza procesul de documentare şi de a asigura cu buletine de identitate elevii şi studenţii din republică care au atins vârsta de 16 ani.
La atingerea vârstei de 16 ani tânărul este obligat să-şi perfecteze buletinul de identitate. Costul perfectării acestuia timp de o lună este 130 lei.

 

 

Sursa: novisa.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.