ÎN MOLDOVA A FOST ÎNFIINŢATĂ UNIUNEA ORAŞELOR

15.12.2011
Foto: penzanews.ru

Membri-fondatori, primari ai 9 oraşe, au anunţat că scopul principal al acestei structuri este soluţionarea în comun a problemelor existente. „Uniunea Oraşelor Moldovei a fost înfiinţată în scopul asigurării unei activităţi comune şi consolidate, în vederea dezvolttării economice şi sociale active ale oraşelor Moldovei. Intenţionăm să promovăm interesele comune ale unităţilor teritorial-administrative, cu scopul soluţionării problemelor locuitorilor acestora”, a specificat preşedintele şedinţei de constituire a Asociaţiei, primarul de Cahul, Petru Burlacu.

 

 

 

Uniunea va reprezenta interesele oraşelor Moldovei în afara Republicii, cu scopul de a asigura coordonarea activităţii, în vedereastabiliii de parteneriate cu ţările UE şi CSI. Preşedintele şedinţei a accentuat că membri-fondatori ai Asociaţiei sînt primarii oraşelor Cahul, Taraclia şi Vulcăneşti (Sud), Floreşti, Criuleni şi Anenii Noi (Centru), Bălţi, Soroca şi Ocniţa (Nord).

 

Potrivit membrilor-fondatori, Uniunea Oraşelor Moldovei este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, fondată de către unităţile administrativ-teritoriale, oraşele şi municipiile Republicii, prin expresia liberă a voinţei locuitorilor şi votul consiliilor locale.

 

Sursa: point.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.