”AIR MOLDOVA” A LANSAT CURSE REGULATE CHIŞINĂU-SOCI

01.06.2011

Compania aeriană de stat "Air Moldova" a început efectuarea zborurilor regulate în noua direcţie Chişinău-Soci. Primul avion al companiei a sosit ieri la aeroportul din capitala balneară a Rusiei. Cu ocazia sosirii aeronavei, la Aeroportul Internaţional Soci a fost amenajat pentru prima dată un arc gigant de apă prin intermediul tunurilor cu apă. Aceasta este o tradiţie de a saluta noi companii aeriene în marile aeroporturi din întreaga lume. Compania aeriană "Air Moldova" a organizat înmînarea solemnă a suvenirurilor şi cadourilor memorabile tuturor pasagerilor primului zbor inaugural Chişinău-Soci.

 

Cursele în noua direcţie Chişinău-Soci vor fi efectuate de ”Air Moldova” de două ori pe săptămînă, în zilele de marţi şi sîmbătă, cu o aeronavă confortabilă Embraer 190, iar din Soci – în fiecare zi de miercuri şi duminică. Durata zborului este de o oră şi 20 de minute. Ca urmare a lansării cursei Chişinău-Soci, turiştii din Moldova vor putea ajunge mai uşor pentru a-şi petrece vacanţa pe coasta Mării Negre din regiunea Krasnodar. Orarul de zbor pe direcţia Soci-Chişinău va permite companiei aeriene creşterea fluxului de pasageri prin Aeroportul International Chişinău, oferind conexiuni avantajoase la cursele ”Air Moldova” Soci-Chişinău şi Chişinău-Frankfurt, prin atragerea pasagerilor din Rusia care călătoresc spre Germania. Pînă acum serviciul de tranzit era posibil doar prin aeroporturile din Moscova-Soci este un oraş-staţiune de pe coasta Mării Negre din Caucazul de Vest şi cel mai mare oraş-staţiune din Rusia, precum şi viitoarea capitală a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014. Aeroportul Internaţional Soci (Adler) reprezintă principalul nod aerian pe plan local şi internaţional din Districtul Federal de Sud al Rusiei. Aeroportul ocupă locul şase după traficul de pasageri (2,3 mln de călători în 2010) din Rusia. Compania aeriană "Air Moldova" operează zboruri spre 19 destinaţii directe - Frankfurt, Viena, Bucureşti, Istanbul, Lisabona, Madrid, Londra, Atena, Larnaca, Roma, Milano, Verona, Paris, Moscova, Sankt-Petersburg, Munchen, Kiev, Varna şi Soci, oferind două clase de deservire – Econom şi Business. Compania aeriană "Air Moldova" este cel mai mare transportator aerian moldovenesc, căruia îi revin peste 50% din transportările aeriene de pe piaţa autohtonă.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.