![]() |
Foto: md.undp.org |
25 de primării din Republica Moldova și-au exprimat intenția de a implementa o nouă abordare în dezvoltarea satelor şi oraşelor, prin implicarea și mobilizarea băştinaşilor plecaţi din aceste localități. În acest mod, autorităţile publice locale vin să valorifice migrația și să transforme acest fenomen dintr-o provocare într-o oportunitate pentru dezvoltarea localităţilor.
Migrația este considerată una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă Republica
În acest context ”Guvernul Republicii
Prima Întâlnire a Băștinașilor a fost organizată
De asemenea, cei prezenți au discutat despre problemele cu care se confruntă satul și au identificat un set de soluții pentru a fi realizate în comun în următorii ani. Cei prezenți nu au ezitat să vină cu contribuții imediat. Astfel, o primă inițiativă comună agreată a fost identificarea a 15 familii vulnerabile din sat și oferirea unor colete acestora cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, în zilele imediat următoare.
”Orice om în lume este în drept să considere satul său de baștină cel mai frumos din lume, iar noi suntem azi aici să îl facem și mai frumos”, a declarat cu mândrie Olga Ciolacu, interpretă, originară din Lozova.
Primarul satului Lozova, Lilian Botnaru, susţine că comunitatea se poate mândri cu personalități notorii originare din localitate. „Pe de altă parte, un număr impunător din populația satului este plecată. În calitate de autoritate locală trebuie să avem grijă ca aceşti cetăţeni să fie informaţi despre ce se întâmplă în localitatea lor de baştină. De asemenea, trebuie să încercăm să creăm servicii mai bune pentru părinţii şi copiii rămaşi acasă. Doar cu eforturi comune putem crea un loc drag sufletului nostru. Or, Asociaţiile de băştinaşi vor fi nucleul atragerii celor care se află departe de casă în a se implica în soluționarea problemelor la nivel local”, crede edilul de Lozova.
În perioada Sărbătorilor Pascale, cele 25 de primării partenere ale Proiectului vor organiza şedinţe de constituire a Asociaţiilor de băştinaşi. Acestea îşi vor seta priorităţile şi vor demara primele proiecte pentru a transforma migraţia din provocare în cea mai mare oportunitate pentru dezvoltare locală.
Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) al Guvernului RM este implementat de PNUD Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Pentru informații suplimentare vă rugăm să o contactați pe Oxana Maciuca, coordonator componenta migrație, MiDL, oxana.maciuca@undp.org, tel: 022-820-840; 069176586.
Sursa: md.undp.org
Publică un comentariu nou