ALEGERI: ÎN CE ȚĂRI DIASPORA A FOST CEA MAI ACTIVĂ

31.10.2016
Alegeri: în ce țări diaspora a fost cea mai activă
Foto: viza.md

Peste 67 de mii de alegători moldoveni din diaspora au participat la scrutinul prezidențial din 30 octombrie.

 

Datele au fost prezentate astăzi de președintele CEC, Alina Rusu, care a precizat că cea mai înaltă prezență la vot peste hotare s-a înregistrat în Italia – unde au votat 21.904 de moldoveni. După numărul de participanți la vot urmează România – cu 9440 de votanți și Franța – 5136.

 

Un număr ceva mai mic de participanți la alegeri s-a înregistrat în Federația Rusă – 4578, urmată de Marea Britanie – cu 4002 votanți, și Statele Unite – cu 3743. La o distanță mică se plasează Canada, unde au votat 2482 de cetățeni moldoveni.

 

Rata generală de participare la vot a constitut 49,3 la sută, adică 1,4 milioane de cetățeni moldoveni au participat la vot. Pe listele de bază au votat 1,326 milioane de oameni, iar pe cele suplimentare au votat 109.600.

 

În țară, cea mai înaltă rată de prezență la vot s-a înregistrat în municipiul Chișinău – 55% din populația cu drept de vot), iar cea mai scăzută – în raionul Cantemir, puțin peste 40%.

 

După profilul alegătorilor, cea mai mare prezență s-a atestat în rîndul alegătorilor cu vîrsta cuprinsă între 56 și 70 (peste 28 la sută).

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.