AMBASADA GERMANIEI A DEDICAT CONCURSUL LITERAR DIN ACEST AN LIMBILOR VORBITE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

16.01.2015
Foto: njfamily.com

Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova anunţă lansarea concursului literar, ediţia 2015. Elevii şi studenţii sînt invitaţi să participe la acest concurs. Învingătorii pot cîştiga călătorii de studii în Germania, dar şi alte premii atractive.

 

Tema concursului literar 2015 este: „Diversitate în ţara noastră. Limba ta, limba mea: limba noastră”.

 

Importantă este o idee bună şi o redare adecvată stilistic, indiferent dacă aceasta se face în mod amuzant, trist, palpitant sau la obiect. Referitor la formă, trebuie respectate însă următoarele cerinţe:

    -textul va fi formulat în limba germană

    -va fi scris la computer sau la maşina de scris

    -va conţine maxim 550 cuvinte.

 

Participanţii sînt rugaţi să indice:

    -numele, prenumele

    -adresa exactă (cu codul poştal), telefon şi e-mail

    -denumirea şcolii/universităţii

   - clasa/anul universitar

    -vîrsta

 

Lucrările vor fi expediate la adresa Ambasadei Republicii Federale Germania, Secţia pentru cultură, parola „Concurs literar“. Termenul limită de expediere a lucrărilor este 28 februarie 2015 (data poştei).

 

Textele expediate vor fi evaluate şi premiate de un juriu independent. Juriul va lua în considerare doar textele scrise de însuşi expeditorul textului, fără niciun fel de ajutor extern.

În Republica Moldova sînt vorbite mai multe limbi.

 

Multilingvismul reprezintă o îmbogăţire pentru toţi oamenii, deoarece limbile ne oferă acces către alte culturi şi moduri de viaţă, ne pot deschide perspective profesionale. De aceea, E.S. doamna ambasador Ulrike Knotz, împreună cu echipa secţiei pentru cultură a ambasadei au dedicat concursul literar din acest an, limbilor vorbite în Republica Moldova.

Sursa: chisinau.diplo.de

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.