ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ȘOFERII MOLDOVENI DIN NORDUL ITALIEI

25.11.2021

 

 

Consulul general al RM la Milano, Oleg Nica, a efectuat o vizită de lucru în or. Bologna, unde a avut o întrevedere cu prefectul, dna Francesca Ferrandino.


În cadrul întrevederii au fost abordate și, totodată, soluționate unele neclarități ce țin de acceptarea de către Prefectura din Bologna a cazierelor judiciare emise de oficiile consulare moldovenești, fiind astfel asigurată recunoașterea actelor menționate precum s-a convenit anterior de către Ambasada RM la Roma cu autoritățile centrale italiene.


De asemenea, s-a efectuat o vizită la Oficiul Motorizări Civile din Bologna, care gestionează și oficiile de motorizări Ferrara și Forli-Cesena, fiind pusă în discuție problema acceptării de către aceste oficii a declarațiilor consulare eliberate de Consulatul Republicii Moldova la Padova pentru conversiunea permiselor de conducere ale conaționalilor din regiunea Emilia-Romagna.
Deși reprezentantul oficiului de motorizări civile a asigurat că vor fi acceptate declarațiile consulare emise de Consulatul Moldovei din Padova la cererile de conversiune a permiselor de conducere depuse de cetățenii moldoveni în provinciile Ferrara, Bologna și Forli-Cesena, Consulatrul recomandă ca, în scopul evitării unor eventuale neclarități, persoanele care intenționează să aplice la conversiunea permiselor de conducere moldovenești în regiunea Emilia Romagna să solicite setul necesar (care include: declarație de autenticitate + traducere) de la Consulatul General al RM la Milano.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.