BANCA MONDIALĂ EVALUEAZĂ CLIMATUL INVESTIŢIONAL DIN REPUBLICA MOLDOVA

27.06.2011

Îmbunătăţirea climatului investiţional în Republica Moldova a fost subiectul unei întrevederi dintre Rainer Mikulits, consultant al Băncii Mondiale, Departamentul de Consiliere privind Climatul Investiţional şi Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, ce a avut loc marţi, 19 aprilie 2011, la CCI.

 

În cadrul întrevederii, Rainer Mikulits s-a arătat interesat de procesul de implementare a noii Legi privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, adoptată de către Parlamentul RM la 9 iulie 2010, menţionând că instituţia pe care o reprezintă efectuează o evaluare a acesteia.

 

La rândul său, Sergiu Harea a specificat că, pentru a familiariza întreprinzătorii, reprezentanţii autorităţilor publice locale şi serviciilor publice cu prevederile noii norme, în ultimele luni ale anului 2010, CCI şi proiectul USAID/BIZTAR au organizat seminare de informare, la care au luat parte circa 1900 participanţi, ce au avut posibilitatea să se informeze şi să obţină răspunsuri la întrebările ce ţin de implementarea Legi privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie. De asemenea, au fost elaborate şi distribuite ghiduri, foi volante, au fost publicate materiale în mass-media. Legea respectivă este binevenită, contribuind la transparenţa procesului de luare a deciziilor şi la facilitarea activităţii agenţilor economici, a spus Sergiu Harea.

 

Menţionăm că în perioada de referinţă, CCI şi proiectul USAID/BIZTAR au organizat 4 întruniri regionale de amploare la Bălţi, Cahul, Chişinău şi Comrat, precum şi 17 întruniri în raioane.

 

 

Sursa: bizmedia.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.