CARE SÎNT CONDIȚIILE DE INTRARE PE TERITORIUL R.MOLDOVA

23.03.2021

 

 

Începînd de astăzi intră în vigoare noi măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.


Astfel, pentru perioada stării de urgenţă în sănătate publică se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Republica Moldova, a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în limba de stat, engleză, franceză sau rusă.

Termenul de 72 ore se va calcula din ora prelevării probelor/efectuării testului indicată în actul confirmativ de efectuare a testului.

 

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi nu deţin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19, vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate. În cazul minorilor pînă la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere este completată şi semnată de reprezentantul legal sau însoţitorul.

 

Excepţie de la prevederile de mai sus, se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

 

1) copiii cu vîrsta mai mică sau egală cu 5 ani;

2) conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă

3) persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative).

4) elevii/studenţii

5) lucrătorii transfrontalieri

6) posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale

7) persoanele în tranzit

8) persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.