CAZURI DE AREST

 

 

Ambasadele şi oficiile consulare ale Republicii Moldova oferă următoarea asistenţă cetăţenilor moldoveni arestaţi în străinătate: Vizitează cetăţeanul la locul de detenţie; Transmit mesaje familiei cetăţeanului, la solicitarea acestuia; Perfrectează acte notariale, la solicitarea acestuia, Recomandă avocaţi sau translatori care pot fi angajaţi să reprezinte cetăţenii în faţa autorităţilor; Semnalează autorităţilor locale eventualele abuzuri constatate în aplicarea regimului de detenţie sau nerespectarea drepturilor cetăţenilor moldoveni; Semnalează autorităţilor locale eventualele afecţiuni medicale care necesită o atenţie specială pe durata detenţiei.


Cetăţenii moldoveni, în caz de arest în străinătate, au dreptul:

- de a cere ca ambasada sau consulatul Republicii Moldova să fie notificate despre reţinere sau arest;

- la asistenţa consulară;

- de a contacta familia;

- la asistenţă juridică (avocat numit din oficiu sau avocat angajat de cetăţean sau familia acestuia);

- la asistenţa medicală în caz de necesitate;

- la traducere în limba statului aflării (cu traducător numit din oficiu sau, dacă este posibil, translator recomandat de ambasadă sau de consulat);

- la corespondenţă prin poştă (cu respectarea regulilor prevăzute de legislaţia ţării respective);

- de a fi vizitat (de familie sau personalul consular).