CEI PLECAŢI PESTE HOTARE TRIMIT TOT MAI PUŢINI BANI ACASĂ

08.05.2012
Foto: dordebasarabia.ro

Valoarea transferurilor efectuate de persoanele fizice care muncesc în străinătate a scăzut în luna martie cu 2,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, după ce, pe parcursul ultimilor doi ani, s-a menţinut o tendinţă de creştere.


Cei plecaţi peste hotare au trimis acasă, în martie, prin intermediul sistemului bancar, 112,42 milioane de dolari, cu circa trei milioane mai puţin decît în 2011.


Criza din Europa, în special în ţările cu largi comunităţi de moldoveni, cum sînt Italia şi Portugalia, au afectat direct persoanele care muncesc peste hotare. Unele şi-au pierdut serviciul, altele primesc salarii mai mici, iar o parte s-a stabilit cu traiul în străinătate şi nu mai trimit bani acasă după reîntregirea familiilor. Şi veniturile din Rusia s-au redus pe fondul încetinirii creşterii economice, titrează moldpres.


Datele BNM relevă o schimbare în structura transferurilor. Astfel, dacă, în primul trimestru al anului 2011, circa 48,0% din transferuri au fost efectuate în dolari SUA, 41,1% în euro, iar 10,9% în ruble ruseşti, în acest an, ponderea transferurilor în dolari s-a redus pînă la 41,8%, în euro la 39,2%, iar în ruble ruseşti s-a ridicat la o cotă de 19,0%.


Circa 700 de mii de moldoveni lucrează în străinătate, arată datele Băncii Mondiale, informaţii confirmate de oficialităţi. Banii trimişi de aceştia în ţară continuă să reprezinte un motor pentru consum şi pentru creşterea economică.

 

Sursa: tv7.md

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.