CHINA VA SIMPLIFICA REGIMUL DE VIZE PENTRU TURIȘTI

26.07.2016
Foto: viza.md

Cîteva zile în urmă în orașul chinez Hohhot a avut loc o reuniune a șefilor agențiilor de turism din trei țări:Rusia, China și Mongolia. Părțile au discutat despre perspectivele cooperării internaționale în domeniul turismului, semnînd și un acord în acest sens.

 

"Documentul prevede înființarea Asociației de Turism Internațional "Marele Drum al Ceaiului", a cărui sarcină va consta în crearea, dezvoltarea și promovarea brandului turistic internațional cu aceeași denumire. Părțile își vor extinde cooperarea în domeniul turismului, vor încuraja interacțiunea și schimbul de experiență între operatorii de turism și hotelieri, vor îmbunătăți infrastructura, vor consolida cooperarea și schimbul de informații în cadrul organizațiilor internaționale", informează Serviciul de presă al Agenției Federale a Turismului din Rusia în această privință.

 

În plus, Rusia și China au discutat despre simplificarea regimului de vize pentru turiști.

"Ambele părți consideră că trebuie să lucrăm împreună pentru ca să fie posibilă eliberarea a cît mai multor vize pentru mai mulți ani, cu intrări multiple. Scopul nostru este de a reduce costul vizelor. În acest sens, considerăm că este foarte promițătoare perspectiva de a lucra împreună la introducerea vizelor electronice între cele două țări", a declarat șeful Agenției Federale a Turismului din Rusia, Oleg Safonov. Printre alte inițiative care vizează facilitarea călătoriilor între cele două țări se numără scăderea numărului grupurilor turistice în cadrul schimbului fără vize, de la cinci la trei persoane.

 

Condițiile de eliberare a vizelor pentru cetățenii moldoveni le găsiți AICI.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.