CUM UNII CETĂȚENI SCAPĂ DE CARANTINĂ DUPĂ CE REVIN ÎN R. MOLDOVA DIN ALTE ȚĂRI

12.05.2021

 

 

Unii cetățeni moldoveni au reușit să scape de obligativatatea de a sta în carantină pentru 14 zile, la revenirea în R.Moldova, după ce s-au întors din străinătate.


Metodele folosite de cetățenii noștri sînt diferite de la traversarea frontierei de stat prin Ucraina și Transnistria și pînă la înscrierea (de formă) la un medic motivîndu-și astfel imposibilitatea de a respecta regimul de autoizolare.


Un cititor ne-a scris că la intrarea în țară prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, nu i-a fost înaintată spre completare fișa epidemiologică și nici nu a fost notificat despre obligativatatea respectării regimului de carantină.


Totodată pe rețelele de socializare, moldovenii povestesc despre faptul că își fac o programare la stomatolog, iar la trecerea frontierei de stat prezintă această programare, astfel scăpînd de regimul de autoizolare și de necesitatea de a prezenta un test PCR COVID-19 negativ.

 

Menționăm că potrivit hotărîrii CNESP, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi nu deţin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19, trebuie să completeze, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi să semneze declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.