DE SĂRBĂTORI, TOT MAI MULŢI MOLDOVENI CARE MUNCESC ÎN RUSIA VIN ACASĂ

25.12.2011
Foto: fbusiness24.ro

Tot mai mulţi moldoveni care muncesc în Rusia revin în ţară ca să întîmpine sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. Plini de cadouri şi dornici să-şi revadă familiile, aceştia sînt întîlniţi de rude chiar pe peronul gării.

 

"Am venit de sărbători în ospeţie, dar şi la logodna fiului", a spus o femeie. Şi pentru că au lipsit cîteva luni de acasă, oamenii au adus pentru apropiaţi cadouri şi bunătăţi. La rîndul lor, cei de acasă i-au aşteptat nerăbdători pe peron.

 

"Sigur că am adus cadouri. Din Siberia nu puteam să vin fără cadouri. Alune, icre roşii şi peşte", a menţionat femeia. În acelaşi timp, alţii spun că îşi aşteaptă mama. "O aşteptăm pe mama noastră iubită. Vine la noi în fiecare an şi o aşteptăm cu nerăbdare. Am luat şi flori". Pentru a face faţă fluxului mare de pasageri, de sărbători, pe linia Chişinău-Moscova şi, respectiv Moscova-Chişinău, vor circula patru trenuri.

 

Potrivit reprezentanţilor Căilor Ferate, o garnitură suplimentară de pasageri va circula zilnic, pînă pe 1 ianuarie 2012. Trenul va sosi la Chişinău dimineaţa la ora 4.40 de minute, iar celelalte vor circula conform vechiului grafic.

 

Sursa: publika.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.