GERMANIA VA SUSŢINE MODERNIZAREA POLIŢIEI DE FRONTIERĂ A MOLDOVEI

12.09.2012
Foto: trm.md

Consolidarea relaţiilor bilaterale şi implicarea activă a Poliţiei Federale Germane în procesul de instruire a poliţiştilor de frontieră la nivel tactic şi strategic, a constituit tema discuției între noul șef al Departamentului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, și Andre Wischmeyer, Ofiţer de legătură al Poliţiei Federale Germane în cadrul Ambasadei Republicii Federale Germane la Bucureşti.

 

Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii asupra stadiului actual al cooperării moldo-germane în domeniul frontalier, dar şi perspectivele de dezvoltare ale acestora. Dorin Purice a apreciat sprijinul acordat de Poliţia Federală Germană în optimizarea capacităţilor instituţionale în vederea realizării priorităţilor stabilite de către Poliţia de Frontieră, reiterînd deschiderea şi flexibilitatea instituţiei pentru orice iniţiativă, ce are drept scop îmbunătăţirea indicilor de performanţă pe segmentele ce ţin de domeniul frontalier.

 

La rîndul său, Andre Wischmeyer a dat asigurări privind sprijinul și în continuare al Poliţiei de Frontieră în implementarea obiectivelor propuse pentru 2013.

 

Sursa: NOI.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.