INFORMAȚII IMPORTANTE PENTRU CETĂȚENII MOLDOVEI CARE PLEACĂ DIN RUSIA!

15.05.2020

 

 

Ambasada Moldovei în Federația Rusă recomandă cetățenilor RM, care doresc să revină în Patrie, înainte de a se îmbarca în autobuzele cu destinația Republica Moldova, sînt invitați să verifice la Ambasadă, dacă acestea au fost autorizate conform legislației în vigoare, pentru a nu rămîne blocați la punctele de trecere a frontierei.


Potrivit unui comunicat al reprezentanței diplomatice a Moldovei în Rusia, în legătură cu suspendarea comunicațiilor regulate aeriene, feroviare și auto, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă este preocupată în permanență de repatrierea cetățenilor moldoveni aflați în dificultate pe teritoriul Rusiei, prin intermediul curselor charter de avion pe itinerarul Moscova – Chișinău.

 

Cu toate acestea, în ultima perioadă de timp, se constată situații, în care cetățenii moldoveni sînt chemați de către diverși agenți economici sau persoane fizice să fie transportați cu autocarele din Rusia în Republica Moldova, neavând dreptul legal să presteze asemenea servicii în condițiile restricțiilor impuse de autoritățile din Republica Moldova și Federația Rusă.

 

Cetățenii noștri achită nejustificat sume exorbitante de bani pentru revenirea în Moldova. În majoritatea cazurilor cetățenii rămîn nemulțumiți sau blocați la punctele de trecere a frontierei ruso-ucrainene.


”Ambasada aduce la cunoștință că organizarea curselor de transport rutier de pasageri este posibilă doar prin Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

 

Prin urmare, persoanele care doresc să revină în Patrie, înainte de a se îmbarca în autobusele cu destinația Republica Moldova, sunt invitați să verifice la Ambasadă, dacă acestea au fost autorizate conform legislației în vigoare”, se menționează în comunicatul Ambasadei Moldovei în Federația Rusă.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.