LEANCĂ A CĂLMAT LOCUITORII DIN PALANCA

04.07.2011

Nu există motive de îngrijorare pentru locuitorii satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, după semnarea аctului privind sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii respective. Potrivit serviciului de presă al Ministerului de externe, asigurările locuitorilor din zonă au fost date de ministrul Iurie Leancă.

 

Întrebat de săteni daca vor avea acces dincolo de şosea la cele 926 de hectare de teren şi dacă nu cumva le va fi îngrădită calea spre acest tronson, prin instalarea de către de partea ucraineană a unor garduri sau sîrmă ghimpată, ministrul Leancă a precizat că locuitorii satului Palanca vor putea circula nestingherit la pămînturile lor. „Sînt nişte zvonuri lipsite de temei. Veţi circula aşa cum aţi făcut-o şi pînă acum. Acest act, ce este mai mult tehnic decît politic, a fost semnat ca urmare a angajamentului nostru la Tratatul dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, semnat la rîndul său încă în anul 1999”, a precizat dl Leancă.

 

Mai mult, ministrul a reiterat că acest Tratat nu mai poate fi renegociat. “Deşi angajamentul de transmitere a porţiunii de şosea nu a fost semnat de actuala guvernare, acesta urmează să fie îndeplinit, deoarece este stipulat într-un document internaţional în vigoare, a cărui nerealizare poate avea consecinţe grave pentru întreaga ţară”, a mai spus viceprim-ministrul.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.