MACRON: SPAȚIUL SCHENGEN SĂ AIBĂ PROPRIUL ”BRAȚ ARMAT”

04.02.2022

 

 

Sub conducerea Franței, Uniunea Europeană mai face un pas spre consolidarea statală a Uniunii Europene. Însă limitată la frontierele zonei Schengen.


Președintele Emmanuel Macron a propus miercuri ca Uniunea Europeană să creeze un consiliu de conducere și coordonare al spațiului Schengen, dar și un mecanism de intervenție rapidă, ”un braț armat al Consiliului Schengen”.

 

Prezent la Consiliul miniștrilor de interne din Uniunea Europeană, Macron a lansat practic ideea dezvoltării Uniunii Europene în jurul a doi piloni: moneda euro și spațiul Schengen.

De asemenea, prin instituirea mecanismului de intervenție rapidă la frontierele UE, practic se pun bazele unei viitoare armate a Uniunii Europene, care ar putea să excludă simbioza actuală dintre UE și NATO, dar ar putea duce și la răcirea relațiilor dintre Uniune și Statele Unite ale Americii.

 

Ideea lui Macron trebuie coroborată cu disponibilitatea Franței de a redeveni un actor activ în politica internațională europeană, inclusiv prin trimiterea de trupe franceze în statele din flancul estic al NATO.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.