MAI MULT DE 350 DE FUNCŢIONARI PUBLICI ALOLINGVI VOR ÎNVĂŢA LIMBA DE STAT ÎN ACEST AN

30.06.2011

Peste 350 de funcţionari publici din toată ţara vor învăţa gratuit limba de stat pe parcursul anului de studii 2011-2012. Aceştia o vor studia pînă la nivelul „C” de cunoaştere conform standardelor europene, instruiţi de trainerii Asociaţiei Naţionale a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM), cu suportul financiar al Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale OSCE cu sediul la Haga.

 

„Programul pentru anul viitor este preconizat pentru adulţi. Pentru a fi eligibili, candidaţii trebuie să deţină un job în cadrul unei instituţii publice (de stat), cum ar fi angajat al autorităţilor publice locale, medic, jurist, poliţist… Anul acesta am inclus şi profesori, şi educatori, întrucît mulţi dintre profesorii şi educatorii din republică au solicitat cursuri anume pentru ei. Participarea la proiect este gratuită, însă este nevoie de respectarea anumitor cerinţe, cum ar fi frecvenţă maximă, rezolvarea anumitor teste şi să acumuleze un punctaj corespunzător, pentru a i se elibera la sfîrşit un certificat de cunoaştere a limbii”, a menţionat Victoria Marcu, coordonator în cadrul proiectului.

 

Potrivit Victoriei Marcu, principala indignare a celor care solicitau cursuri gratuite era că funcţionarii alolingvi primeau diferite acte de la Chişinău pe care nu le înţelegeau. „Acum ei pot comunica fără translator, pot citi şi elabora diferite documente cum ar fi un proces verbal sau o cerere. Ne bucură faptul că sînt tot mai mulţi doritori şi că sînt conştienţi că au nevoie de cunoaşterea limbii ţării în care locuiesc. Pe an ce trece numărul de doritori este în creştere. Dacă la început noi instruiam cîte 150 de persoane pe an, acum ajungem să instruim şi cîte 400 de persoane”, a mai spus coordonatorul ANTEM.

 

Programul ANTEM de instruire lingvistică pentru Minorităţile Naţionale din Moldova, 2010-2012, este finanţat de Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale OSCE (Haga) şi are un buget total de 90 de mii de euro. Totodată, anul curent, graţie suportului de 90 de mii de lei din partea Guvernului Republicii Moldova, a fost posibilă editarea unui set de manuale pentru diferite nivele de cunoaştere a limbii. Concomitent, la program contribuie şi APL-urile care oferă sedii pentru desfăşurarea orelor de curs şi achită serviciile comunale şi de internet. Pe parcursul anului trecut (2010-2011) ANTEM a instruit în cadrul unui program similar peste 400 de alolingvi.

 


Sursa: noi.md

AtaşamentMărime
ANTEM_1.jpg3.81 MO
ANTEM_2.jpg2.93 MO
ANTEM_3.jpg3.84 MO
ANTEM_4.jpg3.51 MO
ANTEM_5.jpg3.6 MO
ANTEM_6.jpg3.46 MO
ANTEM_7.jpg3.54 MO
ANTEM_8.jpg4.09 MO

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.