MODALITĂȚI DE COOPERARE ÎNTRE DIASPORA ȘI AUTORITĂȚILE REPUBLICII MOLDOVA

24.08.2011

Astăzi, în cadrul conferinței internaționale ”Cultura toleranței, valorile comune, dialogul interculturl – 20 de ani de realizări”, s-a desfășurat un seminar cu tema ”Modalități de cooperare între diaspora și autoritățile Republicii Moldova”.


În prima sesiune s-a prezentat și s-a discutat proiectul Planului de acțiuni întru susținerea național-culturală a persoanelor originare din Republicii Moldova domiciliate peste hotare – diasporei moldovenești, pentru anii 2011 – 2014. În general, proiectul a fost primit bine de reprezentanții asociațiilor diasporale, însă au fost și persoane care au expus obiecții concrete față de acest plan. Printre aceste persoane este Dna Ala Mindican, Președintele Comunității moldovenilor din Quebec, or. Montreal, Canada. Dumneaei și-a exprimat nemulțumirea în legătura cu titlul ales pentru un document atît de important pentru diasporă, după părerea sa, planul trebuie să poarte următoarea denumire: ”Planul de acțiuni pentru susținerea cetățenilor RM stabiliți peste hotare pentru anii 2011-2014", de asemenea consideră că un astfel de document ar fi bine să fie expediat din timp participanților, pentru o analiză mai amplă și formarea propunerilor de îmbunătățire și a remarcilor. De asemenea a fost expusă opinia că pentru stabilirea unor relații de cooperare bilaterală eficientă, între Moldova și statele unde au emigrat cetățenii moldoveni, ar fi bine să avem spre exemplu: asociația moldovenilor în Italia și asociația italienilor în Moldova, fapt ce ar permite creșterea cointerisării societății în rezolvarea problemelor. Tot astăzi sa discutat componența consiliului coordonator, în componența căruia, după părerea participanților, ar fi bine să fie prezenți cîte un membru al diasporelor din fiecare țară. Reprezentantul asociației moldovenilor în Franța, propune ca consiliul coordonator format, să aibă puterea de decizie, și nu doar funcție consultativă.


În a doua sesiune a reuniunii membrilor diasporelor moldovenești și reprezentanților structurilor statale, s-au pus în discuție următoarele subiecte importante: dezvoltarea relațiilor culturale și prietenești, reîntoarcerea migranților în patrie, abordarea unei noi politici migraționale și implementarea unor noi proiecte investiționale aduse în RM, modalități de mobilizare a moldovenilor aflați peste hotare în viața social-culturală a diasporei, crearea unui organism de stat pentru protecția și susținerea emigranților, mass-media ca pîrghie de creare a unei imagini pozitive a Republicii Moldova în spațiul Uniunii Europene, colaborarea activă și eficace a comunităților moldovenilor din străinătate și autoritățile locale.

 

Sursa: VIZA.md
 

Anonymous
uvJvXtBLzL

Yeah that's what I'm tanlkig about baby--nice work!

10 Sep 2011- 05:21 după amiază
imaginea utilizatorului Administrator
Stare: Offline
Înregistrat: 13/05/2010
Puncte: 2
.

 

Are you a member of any diaspora? Have you participated in the conference?

10 Sep 2011- 06:29 după amiază

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.