MOLDOVA, ALĂTURI DE GRECIA, QUATAR ȘI SINGAPORE LA JO DE LA LONDRA

09.08.2012
Foto: economica.net

Cele două medalii de bronz cucerite de halterofilii moldoveni Cristina Iovu și Anatol Cîrîcu plasează Republica Moldova pe locul 62 din peste 200 de țări participante la Jocurile Olimpice din acest an. Pe aceeași treaptă cu Moldova se plasează Grecia, Quatar și Singapore, care au, de asemenea, cîte două medalii de bronz. Din partea Moldovei în competiție mai rămîn încă 5 sportivi.

 

Pe prima treaptă în top se află Republica Populară Chineză cu 36 de medalii de aur, 22 de argint și 19 medalii de bronz (în total 77 de medalii). Pe locul doi se plasează Statele Unite ale Americii cu 34 de medalii de aur, 22 de argint și alte 25 de bronz (în total 81 de medalii). Pe treapta a treia sînt organizatorii Jocurilor Olimpice din acest an, Marea Britanie, cu 22 de medalii de aur și cîte 13 medalii de argint și bronz (48 de medalii).

 

Dintre țările vecine Republicii Moldova, pînă la acest moment, cel mai bine plasată este Federația Rusă, locul cinci, cu 11 medalii de aur, 19 de argint și 22 de bronz (în total 52). Ucraina se află pe treapta 20 cu 3 medalii de aur și 9 de bronz (12 medalii), iar România - pe locul 22, cu 2 medalii de aur, 5 de argint și încă 2 de bronz (9 medalii).

 

Republica Moldova mai are în concurs încă 5 sportivi. Astăzi, în concurs intră sportiva Svetlana Saenko, în optimile la lupta liberă, categoria 72 de kg. Competițiile urmează să înceapă la ora 15.00, ora Moldovei. Mîine, 9 august, cu începere de la 21.35, va începe finala probei de aruncare a ciocanului în care participă Zalina Marghieva, iar în ultima zi de competiție, duminică, 12 august, în concurs va intra luptătorul Nicolae Ciobanu, categoria 96 de kilograme și maratoniștii Iaroslav Musinschi și Roman Prodius.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.